x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Clubul Glasgow Rangers anchetat de Federaţia Scoţiană de Fotbal

Clubul Glasgow Rangers anchetat de Federaţia Scoţiană de Fotbal

de Mediafax    |    17 Feb 2012   •   17:57
Clubul Glasgow Rangers anchetat de Federaţia Scoţiană de Fotbal

Federatia Scotiana de Fotbal (SFA) a anuntat, vineri, ca a deschis o ancheta privind situatia clubului la care este legitimat Dorin Goian, Glasgow Rangers, care se confrunta cu grave probleme financiare si a fost plasat sub administrare judiciara, informeaza AFP.

"Estimam acum ca nu exista alta optiune decat deschiderea unei anchete independente pentru a se stabili clar ceea ce s-a petrecut si a a se decide in ce masura ar fi existat o incalcare a regulilor", se arata intr-un comunicat al SFA.

Gruparea scotiana Glasgow Rangers a fost plasata, marti, sub administrare judiciara pentru datorii la Bugetul de Stat de 75 de milioane de lire sterline, aceasta actiune ducand la o penalizare de zece puncte in campionat.

×