x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international FC Timişoara - MyPa 3-3

FC Timişoara - MyPa 3-3

05 Aug 2010   •   00:00
FC Timişoara - MyPa 3-3
Sursa foto: /Reuters

Bănăţenii au avut o primă repriză dezastruoasă, în care au primit nu mai puţin de trei goluri din partea modeştilor adversari finlandezi, dar au reuşit să întoarcă rezultatul în partea secundă, înscriind golul egalizator, echivalent cu accederea în play-off, în minutul 93. Timişoara se alătură în această fază a competiţiei Stelei, Unirii Urziceni şi lui FC Vaslui, cele patru echipe româneşti urmând a-şi afla adversarii vineri, de la ora 14:30, în urma tragerii la sorţi de la Nyon.

"A fost un meci nerecomandat cardiacilor. Hai să ne bucurăm că ne-am calificat şi după aceea vom face analiza completă a lucrurilor. La pauză chiar mă gândeam să anulez biletele de avion pentru tragerea la sorţi. Zicu a avut un debut foarte bun şi cred că va creşte de la meci la meci şi va fi o soluţie atât pentru noi, cât şi pentru echipa naţională. Merită felicitată toată echipa", a declarat după meci preşedintele lui FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, la Sport.ro.


Min 90+7 Arbitrul fluieră în sfârşit finalul partidei, nu înainte ca Votinov să aibă o ultimă ocazie de gol


Min 90+6 Mansour vede şi el un cartonaş galben pentru fault în atac

Min 90+6 Taborda vede şi el cartonaşul galben pentru trageri de timp

Min. 90+4 Cisovski vede şi un cartonaş gelben pentru că şi-a scos tricoul la gol

Min. 90+3 GOL 3-3 Cisovski aduce golul calificării cu o lovitură de cap din 6 metri, după o fază prelungită de atac a timişorenilor

Min. 90 Finlandezii trec din nou pe lângă gol în urma unui contraatac

Min. 89 Finlandezii mută la trecerea timpului, iese Ricketts, intră Kurittu

Min. 88 Kuismala primeşte cartonaş galben pentru întârzierea repunerii balonului în joc

Min. 85 Asediu bănăţean, dar şutul lui Goga pe care scria gol este scos de pe linia porţii de Heitanen

Min 80 GOL 2-3 Zicu debutează cu gol la Timişoara, după o execuţie frumoasă, şut de la 16 metri din alergare. Bănăţenii mai au nevoie de un gol pentru a se califica

Min. 79 Mansour este aproape de gol, dar este blocat la rădăcina barei de un fundaş finlandez

Min. 76 Ricketts scapă din nou pe contraatac, dar şutul său trece puţin pe lângă poartă

Min. 74
Centrare periculoasă a timişorenilor, Kuismala iese şi boxează

Min. 73
Finlandezii mută şi ei: iese Oksanen, intră Benevides

Min. 71
Ultima schimbare la Timişoara, Mansour îi ia locul lui Magera

Min. 67
Ricketts se distrează cu Mera şi Cisovski, dar nu are suport din spate şi este până la urmă deposedat

Min. 66
Contra simuleză un fault în careul funlandez şi primeşte caqrtonaş galben

Min. 63
Bănăţenii mizează mult pe baloane aruncate la bătaie şi şuturi de la distanţă, deocamdată fără rezultat

Min. 62
Okkonen vede cartonaş galben pentru o intrare cu talpa sus la Alexa

Min. 57
Schimbare şi la finlandezi, iese Aho, intră Lindberg

Min. 57
Zicu debutează la Timişoara, fostul dinamovist îl înlocuieşte pe Tameş

Min. 55
Bănăţenii încep să preseze, dar Kuismala are o intervenţie de excepţie la şutul lui Goga

Min. 53 GOL 1-3 Timişoara reduce din diferenţă prin reuşita lui Axente, după ce în primă fază Goga nimerise bara

Min. 51
Alexa este din nou cel mai periculos om al timişorenilor, dar şutul său de la 20 de metri loveşte bara

Min. 46
Bănăţenii fac prima schimbare, Bourceanu îl înlocuieşte pe Dukici

Min. 46 Începe repriza secundă
..........................................................................................

Min. 45 Fluier final al primei reprize.
Ceea ce părea o simplă formalitate pentru timişoreni se transformă încet-încet într-un dezastru, în partea secundă echipa noastră are nevoie de 3 goluri pentru a ajunge în play-off

Min. 44
Alexa vede primul cartonaş galben al întâlnirii după ce a simulat un fault la marginea careului advers

Min. 42
Goga pătrunde pe stânga şi şutează pe lângă poartă

Min. 40 MyPa ajunge foarte uşor în careul timişorean, oaspeţii sunt foarte periculoşi pe contraatac

Min. 38 Un nou contraatac tăios al oaspeţilor, Taborda iese şi reţine

Min. 37 Timişorenii sunt aproape de gol după un şut deviat, balonul se scurge până la urmă pe lângă poartă

Min. 36 Taborda joacă din nou rolul de libero şi respinge în aut cu piciorul

Min. 32 Finlandezii sunt din nou periculoşi pe contraatac, dar taborda iese la 18 metri şi respinge

Min. 31 Creşte presiune timişorenilor, portarul Kuismala intervine salvator la şuturile lui Axente şi Tameş

Min. 28 Bănăţenii au prima ocazie a meciului, după urcarea lui Alexa, blocată de portarul advers

Min. 25 GOL 0-3 Gluma se îngroaşă pe stadionul "Dan Păltinişanu", Ricketts duce scorul la 3-0 cu un şut pe sub Taborda

Min. 19 GOL 0-2 Lovitură de teatru la Timişoara, după o nouă ezitare în apărarea bănţenilor, Ricketts duce scorul la 2-0 în favoarea finlandezilor. În acest moment, MyPa este echipa care merge mai departe în play-off

Min. 17 GOL 0-1 După două ocazii la poarta lui Taborda, finlandezii reuşesc să deschidă scorul prin Aijala, care a înscris cu un lob de la 22 de metri

Min. 1 Arbitrul fluieră începutul meciului


POLI TIMIŞOARA - MYPA 3-3 (ÎN TUR 2-1)
Au marcat: Axente 53, Zicu 80, Cisovski 90+3 / Aijala 17, Ricketts 19, 25

Stadion: Dan Păltinişanu (Timişoara)
Arbitru: Artiom Kuchin (Kazahstan)

Timişoara: Taborda - Dukici (46 Bourceanu), Mera, Cisovsky, Sepsi - Contra, Alexa, Tameş (57 Zicu) - Axente, Magera (71 Mansour), Goga.  Antrenor: Vladimir Petrovici
MyPa: Kuismala - Heitanen, Timoska, Aho (57 Lindberg), Uimaniemi - Oksansen (73 Benevides), Okkonen, Saxman, Aijala - Ricketts (89 Kurittu), Votinov. Antrenor: Janne Lindberg

×
Subiecte în articol: europa league