x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international FIFA vrea să modifice definitiv calendarul competițiilor echipelor naționale

FIFA vrea să modifice definitiv calendarul competițiilor echipelor naționale

27 Feb 2020   •   17:25
FIFA vrea să modifice definitiv calendarul competițiilor echipelor naționale

Federația Internațională de Fotbal (FIFA) vrea să modifice definitiv calendarul meciurilor echipelor naționale. FIFA dorește acest lucru ca urmare a nemulțumirilor manifestate de mai mulți antrenori, printre care și tehnicianul de la Liverpool, Juergen Klopp, față de programul încărcat al competițiilor, scrie Reuters.

"Calendarul meciurilor echipelor naţionale joacă un rol central în creşterea sustenabilă a fotbalului în toate regiunile lumii şi la toate nivelurile", precizează federația.

Modificarea este pe lista celor 11 obiective stabilite pentru următorii trei ani și menţionate de preşedintele FIFA, Gianni Infantino.

Printre acestea se află reforma transferurilor şi extinderea folosirii tehnologiei, inclusiv a asistenţei video pentru arbitraj (VAR).

FIFA este îngrijorată că foarte puţine echipe din afara Europei şi a Americii de Sud au atins faza sferturilor de finală la ultimele trei ediţii ale Cupei Mondiale și consideră că aceasta are legătură cu faptul că în Europa se investeşte mult mai mult  în fotbal decât în restul lumii, cu excepţia Americii de Sud.

La Cupa Mondială 2026 va crește la 48 numărul echipelor participante iar  FIFA vrea să ia măsuri pentru reducerea decalajului valoric, astfel încât, pe termen lung, să existe "cel puţin 50 de echipe naţionale şi 50 de cluburi care să evolueze la cel mai înalt nivel.

×
Subiecte în articol: fifa program competitii fotbal meciuri