x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Klopp critică UEFA după ce preţurile biletelor pentru finalele cupelor europene au explodat

Fotbal: Klopp critică UEFA după ce preţurile biletelor pentru finalele cupelor europene au explodat

10 Mai 2019   •   20:29
Fotbal: Klopp critică UEFA după ce preţurile biletelor pentru finalele cupelor europene au explodat
Sursa foto: Дмитрий Голубович - Wikimedia Commons

Antrenorul echipei Liverpool, Juergen Klopp, a criticat UEFA după ce suporterii echipelor engleze angrenate în finalele cupelor europene şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la preţul şi numărul biletelor alocate, iar în particular în ceea ce priveşte locaţia aleasă pentru desfăşurarea finalei Europa League, scrie AFP.

''Responsabilii din cadrul UEFA care decid locul finalelor, nu ştiu ce servesc la micul dejun...Baku, nu am nici cea mai mică idee cum se ajunge acolo, nici nu ştiu dacă există zboruri directe. Aceste decizii trebuie mai bine gândite, luate cu mai mult respect pentru fanii echipelor atunci când sunt decise oraşele care vor găzdui finalele. Nu ştiu cum au făcut dar este iresponsabil'', a spus Klopp, deşi formaţia sa va disputa finala Ligii Campionilor la Madrid.

Tottenham Hotspur şi Liverpool vor juca ultimul act al actualului sezon din Liga Campionilor la Madrid, pe stadionul Wanda Metropolitano, în timp ce Arsenal şi Chelsea îşi vor disputa trofeul Europa League în capitala Azerbaidjanului. Astfel, suporterii celor două echipe din Londra vor trebui să parcurgă nu mai puţin de 9.000 km dus-întors pentru a urmări meciul.

Fanii londonezi sunt nemulţumiţi şi pentru faptul că nu s-au alocat decât 6.000 bilete de echipă pentru un stadion care are 68.700 locuri. Arsenal a reclamat faptul că suporterii vor trebui să achite 1.100 euro doar pentru preţul călătoriei la Baku, fără a lua în calcul preţurile la hotel sau transportul intern.

În schimb, chiar dacă se vor deplasa la Madrid, susţinătorii echipelor Tottenham şi Liverpool se vor confrunta cu o explozie a preţului biletelor şi a costurilor de cazare în capitala Spaniei.

''Bucuria noastră este umbrită de preţurile pentru cazare şi cele ale biletelor. La Madrid şi în localităţile din împrejurimi se anunţă o creştere cu 840%, astfel încât o cameră la hotel va fi 1.100 euro/noapte, iar un bilet la meci va fi mai mult de 600 euro. Este escrocherie!'', se menţionează într-un comunicat comun al suporterilor celor două echipe.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: klopp uefa cupele europene