x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Olympiakos Pireu ameninţă cu retragerea din campionatul Greciei, pe care îl consideră „aranjat”

Fotbal: Olympiakos Pireu ameninţă cu retragerea din campionatul Greciei, pe care îl consideră „aranjat”

17 Noi 2019   •   18:00
Fotbal: Olympiakos Pireu ameninţă cu retragerea din campionatul Greciei, pe care îl consideră „aranjat”
Sursa foto: pixabay.com

Clubul Olympiakos Pireu a ameninţat cu retragerea din campionatul Greciei, dacă Guvernul nu va lua măsuri drastice pentru a corecta deciziile „discutabile” ale arbitrilor într-o competiţie pe care o consideră „aranjată”, conform unei scrisori date publicităţii, relatează AFP.

„Noi cerem guvernului să intervină pentru a remedia imediat situaţia actuală şi pentru a pune bazele unei noi gestionări a fotbalului elen”, a scris clubul din Pireu, în scrisoarea adresată sub-secretarului de stat pentru Sport Lefteris Avgenakis şi difuzată presei.

„Noi nu suntem dispuşi să continuăm să participăm la un campionat care nu garantează minimum de echitate între echipe şi ale cărui competiţii sunt complet învechite şi aranjate”, mai precizează clubul elen

Olympiakos a trimis cu aceiaşi ocazie înregistrări video cu deciziile arbitrilor pe care le consideră „discutabile”, luate în ultimii trei ani împotriva sa, şi critică utilizarea asistenţei video la arbitraj (VAR).

Patronat de influenţi oameni de afaceri care întreţin relaţii privilegiate cu lumea politicului, fotbalul elen este marcat de mulţi ani de acte de violenţă şi de afaceri de corupţie.

58 de persoane au fost condamnate în februarie 2018 în cadrul unui amplu scandal de meciuri trucate care a afectat fotbalul elen în 2011. Patronul clubului Olympiakos, Vangelis Marinakis, a fost trimis în judecată, fiind ulterior achitat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Campionatul Greciei fotbal