x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Goian şi Palermo elimină Milanul şi merg în finala Cupei Italiei!

Goian şi Palermo elimină Milanul şi merg în finala Cupei Italiei!

11 Mai 2011   •   09:44
Goian şi Palermo elimină Milanul şi merg în finala Cupei Italiei!
Sursa foto: /AFP

Palermo, la care fundaşul Dorin Goian a fost "integralist", s-a calificat în finala Cupei Italiei, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe noua campioană AC Milan, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Migliaccio '63 şi Bovo '73-penalty, în timp ce pentru "diavoli" a punctat Ibrahimovic '90.

În tur, cele două echipe terminaseră la egalitate, scor 2-2.

Astfel, Palermo va juca pentru a treia oară în ultimul act al Cupei Italiei, după finalele din 1974 şi 1979, în timp ce AC Milan a ratat calificarea în a 13-a finală din istorie.

În finală, Palermo va întâlni învingătoarea din meciul dintre Inter Milano şi AS Roma. Formaţia lui Cristi Chivu s-a impus în tur, pe Olimpico, la limită, scor 1-0.


×