x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Golul lui Hagi cu Columbia din 1994, în Top 10 al CM (video)

Golul lui Hagi cu Columbia din 1994, în Top 10 al CM (video)

27 Mai 2010   •   00:00
Golul lui Hagi cu Columbia din 1994, în Top 10 al CM (video)
Sursa foto: /Intact Images

Golul marcat de Gheorghe Hagi în meciul România-Columbia de la Cupa Mondială din 1994 a fost inclus de agenţia France Presse în topul celor mai frumoase reuşite din istoria turneului final al CM.

Legendarii Diego Maradona sau Pele au marcat unele dintre cele mai frumoase goluri din istoria Cupei Mondiale.

Helmut Rahn (minutul 84), Germania-Ungaria 3-2 (finala 1954): El este "eroul miracolului de la Berna". A marcat golul care a adus Germaniei de Vest prima Cupă Mondială, încheind evoluţia spectaculoasă a echipei sale, de la 0-2, la 2-2, cu Ungaria lui Puşaks, marea favorită. După o pasă de Fritz Walter, Rahn a driblat doi fundaşi unguri şi a marcat în stânga portarului.

Pele (minutul 55), Brazilia - Suedia 5-2 (finala 1958): Un adolescent de 17 ani reuşeşte o "lovitură de graţie" în finala Cupei Mondiale...Supradotat, Pele jonglează balonul pe deaspura fundaşului Sigge Parling şi marchează golul de 3-1, unul dintre cele mai frumoase în finală. Şi nu va fi ultimul...

Carlos Alberto (minutul 86), Brazilia -Italia 4-1 (finala 1970): Cel mai frumos moment în acest gol, ultimul al finalei, este geniala pasă "oarbă" a lui Pele, care şi-a "simţit" căpitanul venind din spate. Acest gol a pecetluit victoria celei care este considerată una dintre cele mai bune echipe din toate timpurile.

Socrates (minutul 75), Brazilia-URSS 2-1 (faza grupelor, 1982): Brazilia lui Tele Santana, condusă de Zico şi Socrates, ajungea ca mare favorită la mondialul spaniol. Contra solidei echipe a URSS, care conducea cu 1-0, Socrates a marcat un gol, un melanj de fineţe şi forţă. După ce s-a "prefăcut" de două ori că şutează, el a marcat cu o lovitură puternică în dreapta lui Dassaev.

Manuel Negrete (minutul 34), Mexic-Bulgaria 2-0 (optimi, 1986): Gestul perfect. La capătul unui un-doi aerian cu Aguirre, micuţul stângaci genial mexican Negrete a marcat dintr-o "foarfecă" laterală. Cei 120.000 de suporteri de pe stadionul Azteca au explodat de bucurie.

Diego Maradona (minutul 54), Argentina-Anglia 2-1 (sferturi, 1986): Unul dintre cele mai celebre goluri din istoria fotbalului. La patru minute după ce a deschis scorul cu mâna, Maradona a trecut singur liniile engleze pe o jumătate de teren, trecând de fundaşi şi apoi de portarul Shilton, transformaţi în jaloane. Pe 50 de metri, balonul nu a părăsit "piciorul lui Dumnezeu" decât în ultimul moment, pentru a intra în poartă.

Said Al-Owairan (minutul 5), Arabia Saudită-Belgia 1-0 (faza grupelor, 1994): Pentru primul său Mondial, Arabia Saudită loveşte puternic: iese din faza grupelor datorită victoriei în faţa Belgiei semnată de Al-Owairan, după o înlănţuire de driblinguri în toată jumătatea de teren a Diavolilor Roşii. Mai tare şi decât Maradona!

Gheorge Hagi (minutul 34), România-Columbia (faza grupelor, 1994): "Maradona din Carpaţi" a lovit mingea, care a sfidat legile balisticii şi a găsit plasa opusă lui Oscar Cordoba într-un unghi foarte închis, la 40 metri distranţă. Columbia, considerată mare favorită, a pierdut în faţa României, care ajunge în sferturi, cea mai bună performanţă a sa la Cupa Mondială.

Sunday Oliseh (minutul 78), Nigeria-Spania 3-2 (faza grupelor, 1998): Prima mare surpriză a Mondialului francez: Super Eagles trec de Spania lui Raul datorită unei lovituri puternice a lui Oliseh, de la 30 m, care loveşte bara şi îl păcăleşte pe Zubizarreta.

×