x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international În Egipt nu a existat Legea 4

În Egipt nu a existat Legea 4

de Vicentiu Neagoe    |    02 Feb 2012   •   21:00
În Egipt nu a existat Legea 4

Moartea a 74 de fani dupa un meci de la Port Said, dintre echipa locala Al Masry si Al Ahly Cairo, a socat o lume intreaga. De fapt, pe langa numarul mortilor, dar si al ranitilor, care sunt de peste 1.000, au socat imaginile apocaliptice, cu oameni insetati de ura, care aruncau cu sticle, cu torte, cu petarde si fumigene. In acest context, Consiliul Suprem al Apararii a ordonat anularea ligii exact in momentele in care se confrunta cu ce mai mare nesupunere civila de la revolutie incoace.

Fanii lui Al Ahly, din randul caroar sunt cei mai multi morti, au anuntat trei zile de doliu, timp in care multi dintre ei vor iesi pe strazi sa protesteze si sa ceara raspunsuri. Un minut de reculegere se va tine si inainte de toate meciurile ce se vor mai disputa la actuala editie a Cupei Africii pe Natiuni. In alta ordine de idei, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, crede va tragedia din Egipt e un exemplu si pentru fotbalul romanesc. 'Sa nu ma injure suporterii, pentru ca eu am prevazut aceste nenorociri.

Viitorul nu va fi infloritor pentru generatiile tinere, care nu au unde sa lucreze, iar somajul si saracia ii va impinge la mari nenorociri. Cei care au invatat carte au plecat. Au ramas oamenii cu o educatie precara, pe care societatea nu i-a educat. Eu am facut Legea 4. Ea e acum imbunatatita. Legea mea era mai permisiva, acum e grea de tot. Acum poti sa iei sapte ani de puscarie daca arunci o petarda. Le recomand tinerilor sa stea linistiti, uitati-va cati morti sunt in Egipt! Cine le da viata inapoi?', a spus Dragomir. Presedintele FIFA, Joseph Blatter, a spus ca a ramas socat: 'Gandurile mele sunt la familiile celor morti. Sunt socat si trist, este o fila neagra in istoria fotbalului'.

×
Subiecte în articol: fotbal international