x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

15 Iun 2006   •   00:00

Thailanda-Impuscati dupa ce s-au bucurat la gol


Doi suporteri thailandezi au fost ucisi intr-un restaurant din localitatea Pattaya pentru ca s-au manifestat prea galagios in timpul meciului Italia - Ghana, scor 2-0. Dupa ce Italia a marcat al doilea gol, un client suparat, care le ceruse celor doi suporteri in repetate randuri sa taca, s-a ridicat de la masa si i-a impuscat. Desi Thailanda nu s-a calificat niciodata la Cupa Mondiala, competitia din Germania este urmarita de milioane de persoane, care cheltuiesc sume foarte mari pe pariuri ilegale.

Mexic - Jared Borgetti s-a accidentat


Atacantul mexican Jared Borgetti (foto stanga) va fi indisponibil pentru urmatoarele doua meciuri de la Cupa Mondiala, din cauza unei intinderi musculare la gamba stanga. Borgetti, care evolueaza la Bolton Wanderers, s-a accidentat duminica, in partida castigata de azteci cu 1-0 in fata reprezentativei Iranului. Atacantul mexican, in varsta de 33 de ani, va absenta la partidele cu Angola si Portugalia.

Olanda - Liber la sex, maine dupa meci


Selectionerul Marco van Basten (foto) a decis sa le ofere elevilor sai o zi de vineri ceva mai speciala. Dupa meciul impotriva Coastei de Fildes, programat maine la Stuttgart, olandezii vor fi liberi sa petreaca noaptea alaturi de sotii sau de logodnice. "Bineinteles ca pot face sex. Sunt liberi si pot sa se distreze cum vor", a spus Van Basten. Intalnirea jucatorilor cu jumatatile lor va avea loc la Friburg, in cel mai luxos hotel din localitate.

Cehia - Baros nu joaca nici cu Ghana


Atacantul Milan Baros nu va evolua nici in al doilea meci de la CM, cel cu Ghana, programat sambata la Köln. Jucatorul lui Aston Villa s-a accidentat la 3 iunie, in timpul unui meci amical cu Trinidad-Tobago, si de atunci nu s-a putut antrena alaturi de coechipierii sai. Purtatorul de cuvant al delegatiei Cehiei a tinut insa sa infirme informatiile aparute in presa potrivit carora Baros se afla pe punctul de a parasi cantonamentul de la Westerburg.

×
Subiecte în articol: mondial 2006