x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Info Mondial

Info Mondial

01 Iun 2010   •   00:00
Info Mondial
Cote d'Ivoire: Kone selecţionat, Traore ratează Mondialul
Mijlocaşul lui Internaţional Curtea de Argeş, Emmanuel Kone, a fost reţinut în lotul de 23 de jucători cu care Cote d'Ivoire va participa la turneul final din Africa de Sud. În schimb, selecţionerul suedez Sven-Goran Eriksson, nu l-a reţinut în lot pe atacantul campioanei CFR Cluj, Lacina Traore. Iată componenţa lotului ivorian:
Portari:
Boubacar Barry (Lokeren), Aristides Zogbo (Maccabi Netanya), Daniel Yeboah (ASEC Abidjan);
Fundaşi:
Souleymane Bamba (Hibernian), Arthur Boka (Stuttgart), Benjamin Brou Angoua, Siaka Tiene (ambii Valenciennes), Guy Demel (Hamburg), Emmanuel Eboue (Arsenal), Steve Gohouri (Wigan), Kolo Toure (Man. City);
Mijlocaşi:
Jean-Jacques Gosso (AS Monaco), Abdelkader Keita (Galatasaray), Emmanuel Kone (Curtea de Argeş), Gervinho (OSC Lille), Romaric, Didier Zokora (ambii Sevilla), Cheik Ismael Tiote (Twente Enschede), Yaya Toure (Barcelona);
Atacanţi:
Aruna Dindane (Portsmouth), Seydou Doumbia (ŢSKA Moscova), Didier Drogba, Salomon Kalou (ambii Chelsea).
Cote d'Ivoire face parte din grupa G, denumită "grupa morţii", alături de Brazilia, Coreea de Nord şi Portugalia.


Japonia: patru "europeni" în lotul pentru Africa de Sud
Selecţionerul japonez, Takeshi Okada, a definitivat lotul pentru turneul final, printre cei selecţionaţi numărându-se patru jucători care evoluează în campionate din Europa. Iată-i pe cei 23 de fotbalişti niponi care vor juca în grupa E împotriva Camerunului, Olandei şi a Danemarcei:

Portari: Seigo Narazaki (Nagoya), Eiji Kawashima (Kawasaki), Yoshikatsu Kawaguchi (Jubilo Iwata);
Fundaşi: Yuji Nakazawa (Yokohama), Marcus Tulio Tanaka (Nagoya), Yuichi Komano (Jubilo Iwata), Daiki Iwamasa (Kashima), Yasuyuki Konno, Yuto Nagatomo (ambii Tokyo), Atsuto Uchida (Kashima);
Mijlocaşi: Shunsuke Nakamura (Yokohama), Yasuhito Endo (Gamba Osaka), Kengo Nakamura, Junichi Inamoto (ambii Kawasaki), Yuki Abe (Urawa), Makoto Hasebe (Wolfsburg), Keisuke Honda (ŢSKA Moscova), Daisuke Matsui (Grenoble);
Atacanţi: Shinji Okazaki (Shimizu), Keiji Tamada (Nagoya), Yasuhito Okubo (Vissel Kobe), Kisho Yano (Albirex Niigata), Takayuki Morimoto (Catania).

Grecia: Kapetanos va juca la turneul final

Atacantul Stelei, Pantelis Kapetanos, a fost inclus de selecţionerul german Otto Rehaggel în lotul definitiv al Greciei care va participa la Cupa Mondială. Cei 23 de jucători pe care va conta Rehaggel în meciurile din grupa B cu Argentina, Coreea de Sud şi Nigeria sunt următorii:
Portari: Michalis Sifakis (Aris Salonic), Alexandros Tzorvas (Panathinaikos), Kostas Chalkias (PAOK);
Fundaşi: Giorgos Seitaridis, Loukas Vintra, Nikos Spiropoulos (toţi Panathinaikos), Evangelos Moras (Bologna), Socrates Papastathopoulos (Genoa), Sotiris Kyrgiakos (Liverpool), Avraam Papadopoulos, Vasilis Torosidis (ambii Olympiakos), Stelios Malezas (PAOK);
Mijlocaşi: Kostas Katsouranis, Giorgos Karagounis, Sotiris Ninis (toţi Panathinaikos), Alexandros Tziolis (Siena), Christos Patsatzoglou (Omonia Nicosia), Sakis Prittas (Aris Salonic);
Atacanţi: Angelos Charisteas (Nurnberg), Dimitris Salpigidis (Panathinaikos), Pantelis Kapetanos (Steaua), Theofanis Gekas (Hertha), Giorgos Samaras (Celtic).

Sud-coreenii vor vedea Mondialul în cinematografe 3D
Meciurile de la Cupa Mondială din Africa de Sud vor fi transmise în direct în sistem 3D în cinematografele din Coreea de Sud. Marile reţele de cinematografe precum GCS, Lotte Cinema şi MegaBoxd au ajuns la un acord cu SBS, deţinătorul drepturilor exclusive de transmisie a turneului final în această ţară, pentru difuzarea în direct în sistem 3D pe sute de ecrane din ţară. Experienţa transmiterii partidelor de fotbal în cinematografe a fost introdusă cu succes la ediţia din 2002 a Cupei Mondiale, care a fost găzduită de Coreea de Sud şi Japonia. În urmă cu 8 ani, accesul în săli a fost gratuit, în timp ce acum se va plăti un bilet de intrare. Echipa Coreeei de Sud face parte din grupa B, alături de Grecia, Argentina şi Nigeria.

Coreea de Sud: nici o surpriză în lotul de 23
Selecţionerul Coreei de Sud, Huh Jung-Moo, a anunţat lotul definitiv de 23 de jucători cu care va ataca turneul final din Africa de Sud. Aceştia sunt:
Portari: Kim Young-Kwang (Ulsan), Lee Woon-Jae (Suwon), Jung Sung-Ryong (Seongnam);
Fundaşi: Kim Dong-Jin, Oh Beom-Seok (ambii Ulsan), Kim Hyung-Il (Pohang), Lee Young-Pyo (Al-Hilal), Lee Jung-Soo (Kashima Antlers), Cha Du-Ri (Freiburg), Cho Yong-Hyung (Jeju United), Kang Min-Soo (Suwon);
Mijlocaşi: Ki Sung-Yueng (Celtic), Kim Bo-Kyung (Oita), Kim Nam-Il (Tom Tomsk), Kim Jae-Sung (Pohang), Kim Jung-Woo (Gwangju), Lee Chung-Yong (Bolton), Park Ji-Sung (Man. United);
Atacanţi: Park Chu-Young (AS Monaco), Ahn Jung-Hwan (Dalian), Lee Seung-Yeoul (Seul), Yeom Ki-Hun, (Suwon), Lee Dong-Ggook (Jeonbuk).
Sud-coreenii fac parte din grupa B alături de Grecia, Argentina şi Nigeria.

Slovacia: "românii" Kuciak şi Kozak au prins Cupa Mondială
Portarul echipei FC Vaslui, Dusan Kuciak, şi mijlocaşul Timişoarei, Jan Kozak, au fost incluşi în lotul definitiv al Slovaciei pentru turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, care va debuta pe 11 iunie. Iată-i pe cei 23 de fericiţi jucători slovaci care au fost reţinuţi de selecţionerul Vladimir Weiss în lotul pentru Mondial, acolo unde vor da piept în grupa F cu Noua Zeelandă, Italia şi Paraguay:
Portari: Jan Mucha (Legia Varşovia), Dusan Kuciak (Vaslui), Dusan Pernis (Dundee United);
Fundaşi: Peter Pekarik (Wolfsburg), Martin Petras (Cesena), Martin Skrtel (Liverpool), Jan Durica (Lok.Moscova), Radoslav Zabavnik (Mainz), Marek Cech (West Bromwich), Zdeno Strba (Skoda Xanthi);
Mijlocaşi: Kornel Salata (Slovan Bratislava), Kamil Kopunek (Spartak Trnava), Jan Kozak (Timişoara), Juraj Kucka (Sparta Praga), Marek Sapara (Ankaragucu), Marek Hamsik (Napoli), Vladimir Weiss jr (Man. City), Erich Jendrisek (Schalke 04), Miroslav Stoch (Chelsea);
Atacanţi: Stanislav Sestak (Bochum), Robert Vittek (Ankaragucu), Martin Jakubko (Saturn Ramenskoie), Filip Holosko (Beşiktaş).

Italia: Capello, cel mai bine plătit selecţioner
Fabio Capello primeşte din partea federaţiei engleze un salariu net anual de 8,8 milioane de euro, fiind cel mai bine plătit selecţioner dintre cei 32 prezenţi la Cupa Mondială. Pe locul al doilea se află la mare distanţă antrenorul Italiei, Marcelo Lippi, cu 3 milioane de euro. Tehnicienii Joachim Low (Germania), Bert van Marwijk (Olanda), Ottmar Hitzfeld (Elveţia), Vicente del Bosque (Spania), Javier Aguirre (Mexic) şi Carlos Alberto Parreira (Africa de Sud) au salarii cuprinse între 2,5 milioane şi 1,6 milioane de euro.
Selecţionerul Argentinei, legendarul Diego Maradona, ocupă de abia locul 12 cu un salariu anual de 800.000 de euro, acelaşi pe care îl primesc japonezul Takeshi Okada, brazilianul Carlos Dunga şi beo-zeelandezul Ricki Herbert. Cel mai prost plătit selecţioner este nord-coreeanul Kim Jong Hun, cu 170.000 de euro.

Africa de Sud: Pareira va renunţa după Cupa Mondială
Brazilianul de pe banca tehnică a echipei Africii de Sud, Carlos Alberto Pareira, a anunţat lotul definitiv pentru turneul final şi, odată cu acesta, faptul că după Cupa Mondială va renunţa la funcţia de selecţioner. Iată lotul definitiv al naţionalei "Bafana-Bafana":
Portari: Itumeleng Khune (Kaizer Chiefs), Moeneeb Josephs (Orlando Pirates), Shu-Aib Walters (Maritzburg United);
Fundaşi: Matthew Booth, Siboniso Gaxa (ambii Mamelodi Sundowns), Bongani Khumalo (SuperSport United), Tsepo Masilela (Maccabi Haifa), Aaron Mokoena (Portsmouth), Anele Ngcongca (Genk), Siyabonga Sangweni (Golden Arrows), Lucas Thwala (Orlando Pirates);
Mijlocaşi: Surprise Moriri (Mamelodi Sundowns), Kagisho Dikgacoi (Fulham), Teko Modise (Orlando Pirates), Reneilwe Letsholonyane, Siphiwe Tshabalala (ambii Kaizer Chiefs), Lance Davids (Ajax Cape Taown), Thanduyise Khuboni (Golden Arrows), Steven Pienaar (Everton), MacBeth Sibaya (Rubin Kazan);
Atacanţi: Katlego Mphela (Mamelodi Sundowns), Siyabonga Nomvethe (Moroka Swallows), Bernard Parker (Twente Enschede).
Africa de Sud va evolua în grupa A la turneul final alături de Mexic, Uruguay şi Franţa.

Noua-Zeelandă: a renunţat la luna de miere pentru Mondial
Atacantul echipei Noii-Zeelande, Chris Killen, s-a căsătorit în weekend, în Anglia, însă nu va pleca în luna de miere deoarece s-a alăturat lotului aflaţi în cantonamentul la altitudine din Austria. "Ar fi fost bine să pot pleca în luna de miere, aşa doamna mea ar fi fost mulţumită. Ea ştie cât de important este pentru mine şi pentru cariera mea să mă pregătesc pentru Cupa Mondială. După turneul final vom pleca în luna de miere", a declarat Killen.
Noua Zeelandă va disputa un ultim meci de pregătire, vineri, contra Sloveniei, după care va decola spre Africa de Sud unde va juca la Cupa Mondială pentru prima oară după 1982. Adversare îi vor fi Italia, Paraguay şi Slovacia.

Serbia: doar doi jucători din campionatul intern
Selecţionerul Serbiei, Radomir Antici, a definitivat lotul de 23 de jucători cu care va aborda meciurile de la turneul final din Africa de Sud, el contând doar pe doi jucători din campionatul naţional. Cei 23 de fotbalişti convocaţi sunt următorii:
Portari: Vladimir Stojkovici (Sporting Lisabona), Bojan Isailovici (Zaglebie Lubin), Andjelko Djuricici (Uniao Leiria).
Fundaşi: Branislav Ivanovici (Chelsea), Antonio Rukavina (Munchen 1860), Nemanja Vidici (Man.United), Neven Subotici (Dortmund), Aleksandar Lukovici (Udinese), Ivan Obradovici (Zaragoza), Aleksandar Kolarov (Lazio);
Mijlocaşi: Dejan Stankovici (Inter Milano), Gojko Kacar (Hertha), Nenad Milijas (Wolverhampton), Zdravko Kuzmanovici (Stuttgart), Radoslav Petrovici (Partizan), Milos Krasici (ŢSKA Moscova), Zoran Tosici (Man.United), Milos Ninkovici (Dinamo Kiev), Milan Jovanovici (Standard Liege);
Atacanţi: Nikola Zigici (Birmingham), Marko Pantelici (Ajax), Danko Lazovici (Zenit St. Petersburg), Dragan Mrdja (Vojvodina Novi Sad).
Fosta adversară a tricolorilor în preliminariile CM va evolua la turneul final în grupa D, alături de Ghana, Australia şi Germania.

×