x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Inter Milano a anunţat despărţirea de Rafa Benitez

Inter Milano a anunţat despărţirea de Rafa Benitez

23 Dec 2010   •   14:54
Inter Milano a anunţat despărţirea de Rafa Benitez
Sursa foto: /Reuters
143786-311809729-gm1e6ce1bh401-rtrmadp-3-soccer-club.jpg

Campioana Europei, Inter Milano, a anunţat în această după-amiază, pe site-ul oficial, rezilierea, pe cale amiabilă, a contractului cu antrenorul Rafael Benitez. "FC Internazionale Milano îi mulţumeşte lui Rafael Benitez pentru contribuţia la cucerirea Supercupei Italiei şi a Campionatului Mondial al cluburilor", se arată în comunicatul clubului italian.

Benitez a plătit pentru criticile severe formulate la adresa conducerii grupării, sâmbătă, la Abu Dhabi, după triumful înregistrat în Campionatul Mondial al cluburilor. El a declarat că nu a fost susţinut de conducerea clubului şi că, în cazul în care echipa nu este întărită în perioada de transferuri din această iarnă, Inter poate să-l contacteze pe avocatul său.

Condiţiile rezilierii contractului nu au fost făcute publice, dar presa italiană speculează că Inter ar urma să-i plătească lui Benitez 8 milioane de euro. Tot potrivit presei din Peninsulă, înlocuitorul lui Benitez va fi brazilianul Leonardo, fost jucător şi antrenor la rivala AC Milan.

×