x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Juventus Torino, ținută în șah de SPAL Ferrara

Juventus Torino, ținută în șah de SPAL Ferrara

18 Mar 2018   •   12:00
Juventus Torino, ținută în șah de SPAL Ferrara

Echipa Juventus Torino, campioana Italiei în ultimii şase ani, a terminat la egalitate în deplasare, scor 0-0, cu formaţia SPAL Ferrara, promovată în acest sezon în Serie A, într-o partidă din cadrul etapei a 29-a, disputată sâmbătă seara. 

Juve, liderul clasamentului, care venea după o serie de 12 victorii consecutive, are acum un avans de cinci puncte faţă de ocupanta locului secund, SSC Napoli, echipa fundaşului român Vlad Chiricheş, care va juca duminică, pe teren propriu, cu Genoa 1893. 

Într-o altă partidă disputată sâmbătă, Sassuolo s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Udinese, prin autogolul lui Ali Adnan (42) şi reuşita lui Stefano Sensi (74). Pentru gazde a marcat Seko Fofana (44). 

Duminică au loc partidele Sampdoria Genoa - Inter Milano, Benevento - Cagliari, Crotone - AS Roma, Hellas Verona - Atalanta Bergamo, AC Milan - Chievo Verona, Torino FC - Fiorentina, Napoli - Genoa şi Lazio Roma - Bologna. 
AGERPRES

×
Subiecte în articol: spal ferrara juventus torino