x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Kubanul lui Dan Petrescu, învins de echipa lui Ropotan

Kubanul lui Dan Petrescu, învins de echipa lui Ropotan

09 Apr 2011   •   20:03
Kubanul lui Dan Petrescu, învins de echipa lui Ropotan
Sursa foto: /Getty Images

Echipa Kuban Krasnodar, antrenată de Dan Petrescu, a suferit a doua înfrângere de la revenirea în prima liga a Rusiei, fiind învinsă cu 1-0 în deplasare de Dinamo Moscova printr-un gol încasat cu şapte minute înainte de final.

La gazde, Adrian Ropotan a fost "integralist", în timp ce la oaspeţi Dacian Varga a evoluat şi el toate minutele ale partidei de la Moscova, în timp ce Gigel Bucur a prins ultimele trei minute. Ivorianul Lacina Traore nu a făcut deplasarea din cauza unei accidentări.

După acest eşec, echipa Bursucului ocupă acum locul 6 cu 6 puncte din patru meciuri.

Kuban Krasnodar a câştigat meciurile cu Tom Tomsk şi Spartak Moscova şi a pierdut cu Rubin Kazan şi azi, cu Dinamo Moscova. Etapa viitoare va juca acasă cu Rostov.

×