x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international KV Mechelen acceptă excluderea din Europa League pentru ca locul său să revină altei echipe

KV Mechelen acceptă excluderea din Europa League pentru ca locul său să revină altei echipe

18 Iul 2019   •   19:45
KV Mechelen acceptă excluderea din Europa League pentru ca locul său să revină altei echipe

Clubul de fotbal KV Mechelen a indicat joi că acceptă excluderea din Europa League pentru ca locul său să revină altei echipe belgiene, scrie ziarul Le Soir, în condiţiile în care nu este clar împotriva cui va juca FC Viitorul în turul 2 preliminar al acestei competiţii.

KV Mechelen a anunţat, într-un comunicat, că acceptă interdicţia de a juca în acest sezon în cupele europene, ce i-a fost impusă miercuri de Tribunalul belgian de arbitraj pentru sport (CBAS). 

După cum s-a anunţat, CBAS a decis miercuri că Mechelen nu va juca în acest sezon în Europa League. CBAS a luat miercuri o a doua decizie în cadrul procedurii disciplinare împotriva fostei câştigătoare a Cupei Cupelor şi a unor persoane implicate în scandalul meciului Mechelen - Waasland-Beveren, ce a avut loc pe 11 martie 2018, meci suspectat că a fost trucat.

UEFA ar urma să se exprime în curând în privinţa acestui dosar.

"UEFA a cerut lui KV Mechelen să adopte o poziţie în privinţa deciziei CBAS cel mai târziu joi după-amiază", a explicat clubul, ce a renunţat să ceară o nouă audiere la UEFA pentru a putea juca în Europe League. Gruparea a explicat că a acţionat astfel "datorită intereselor superioare ale fotbalului belgian".

"Clubul contestă decizia CBAS potrivit căreia KVM este vinovată de trucarea unui meci. Rămânem foarte clari în privinţa acestui subiect: KV Mechelen nu a trucat vreun meci", a declarat avocatul Thomas Declerck. "Noi am putea pleda în faţa UEFA, dar asta ar întârzia decizia în privinţa celei de-a cincea echipe belgiene în cupele europene", a spus avocatul.

Federaţia belgiană a precizat că va face tot ce-i stă în putinţă pentru a păstra cele cinci locuri în cupele europene pentru cluburile belgiene. Este posibil ca forul fotbalistic european să retragă un loc Belgiei în Europa League.

Federaţia belgiană speră că UEFA o va autoriza pe Gent să joace în Europa League în locul lui Mechelen. Dacă UEFA va autoriza acest lucru, atunci Gent o va întâlni pe FC Viitorul în turul 2 preliminar al Europa League (25 iulie şi 1 august), Antwerp, antrenată de Ladislau Boloni, va disputa turul 3 preliminar al acestei competiţii, iar Standard va fi prezentă în faza grupelor.

Între timp, Mechelen a primit motivarea deciziei CBAS. "Studiem acum decizia pentru a stabili ce poziţie vom avea", a conchis clubul.

AGERPRES

×