x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Liga Campionilor: Barcelona şi Manchester merg în semifinale - video

Liga Campionilor: Barcelona şi Manchester merg în semifinale - video

12 Apr 2011   •   16:23
Liga Campionilor: Barcelona şi Manchester merg în semifinale - video
Sursa foto: /Reuters

Învingătoare acum o  săptămână, Manchester United şi FC Barcelona s-au impus şi în meciurile retur cu Chelsea, respectiv Şahtior Doneţk, şi s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor. Echipa lui Mircea Lucescu nu a reuşit o minune sau măcar o victorie de palmares în faţa extratereştrilor catalani, care au controlat partida de la Doneţk şi s-au impus cu 1-0, prin golul marcat de Messi înainte de pauză. Echipa lui Josep Guardiola se pregăteşte acum pentru duelurile cu marea rivală Real Madrid din campionat şi finala Cupei Regelui, dar foarte probabil şi din semifinalele Ligii.

În penultimul act al competiţiei va juca şi Manchester United, după o dublă victorie în faţa unei alte echipe engleze, Chelsea. Trupa lui Alex Ferguson a deschis scorul înainte de pauză şi părea să obţină o calificare uşoară, dar partida s-a animat în ultimele 20 de minute. Chelsea a rămas în zece oameni după eliminarea lui Ramires, dar londonezii au egalat prin Drogba şi mai aveau nevoie de un gol pentru a trece mai departe. Golul a venit aproape imediat, însă în poarta lui Cech, şi Manchester va juca cel mai probabil în semifinale cu echipa lui Deac, Schalke 04.

 

MANCHESTER UNITED – Chelsea 2-1 (rezumat video)  (în tur: 1-0)

Au marcat: Hernandez 43, Park 78 / Drogba 77

Manchester United: Van der Sar - O'Shea, Ferdinand, Vidic, Evra - Nani (75 Valencia), Carrick, Giggs, Park Ji-Sung  - Rooney, Hernandez. Antrenor: Alex Ferguson
Chelsea: Cech - Ivanovic, Alex (82 Ferreira), Terry, Cole - Ramires, Essien, Lampard - Anelka (61 Kalou), Torres (46 Drogba), Malouda. Antrenor: Carlo Ancelotti
Eliminat: Ramires (Chelsea) 70
Arbitru: Olegario Benquerença (Portugalia)

 

Şahtior Doneţk – FC BARCELONA 0-1 (rezumat video)  ( în tur: 1-5)

A marcat: Messi 42 

Şahtior: Pyatov - Kobin, Rakitskiy, Ishchenko, Shevchuk - Hubschman (75 Fernandinho), Mkhitaryan - Douglas Costa (58 Eduardo), Jadson, Willian - Luiz Adriano (66 Marcelo Moreno). Antrenor: Mircea Lucescu
FC Barcelona: Valdes - Alves, Pique (70 MIlito), Busquets, Adriano - Xavi (66 Pedro), Mascherano, Keita - Afellay, Messi, Villa (75 Jeffren). Antrenor: Josep Guardiola
Arbitru: Florian Meyer (Germania)

×