x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Liga Campionilor: Real, egal la Lyon! Chelsea, ca şi calificată

Liga Campionilor: Real, egal la Lyon! Chelsea, ca şi calificată

22 Feb 2011   •   20:46
Liga Campionilor: Real, egal la Lyon! Chelsea, ca şi calificată
Sursa foto: /Reuters

Real Madrid nu a reuşit să treacă de Olympique Lyon nici la a şaptea întâlnire directă din Liga Campionilor, dar scorul de egalitate cu gol marcat în deplasare, 1-1, o indică drept favorită la calificarea în sferturile de finală. Francezii au început mai bine şi avut cea mai mare ocazie a primei reprize, când Gomis a trimis peste poarta goală după e greşeală a lui Casillas, dar madrilenii au replicat la începutul părţii secunde, când au trimis de două ori în bară.

Apoi, fostul lyonez Benzema a deschis scorul pentru Real la un minut după ce fusese introdus pe teren, dar Gomis a restabilit egalitatea cu 7 minute înainte de final, după o fază fixă. În cealaltă partidă de marţi, Chelsea nu a avut nici o emoţie cu FC Copenhaga, învingând în deplasare cu 2-0, prin dubla lui Anelka.

Lyon – Real Madrid 1-1
Au marcat: Gomis 83 / Benzema 65



Lyon: Lloris - Reveillere, Cris, Lovren, Cissokho - Gourcuff, Toulalan, Kallstrom (77 Pjanic) - Bastos (69 Briand), Gomis, Delgado (68 Pied). Antrenor: Claude Puel
Real: Casillas - Ramos, Pepe, Carvalho, Arbeloa - Di Maria, Xabi Alonso, Khedira (68 L. Diarra) - Ozil (75 Marcelo), Ronaldo - Adebayor (64 Benzema). Antrenor: Jose Mourinho
Arbitru: W. Stark (Germania)


FC Copenhaga – Chelsea 0-2
A marcat: Anelka 17, 54



Copenhaga: Wiland - Pospech, Zanka, Antonsson, Wendt (75 Bengtsson) - Bolanos, Kvist, Claudemir, Gronkjaer (87 Zohore) - Santin (46 Vingaard), N'Doye. Antrenor: Stale Solbakken
Chelsea: Cech - Bosingwa, Ivanovic, Terry, A. Cole - Ramires, Essien, Lampard, Malouda (85 Jirkov) - Anelka (73 Drogba), Torres (90 Kalou). Antrenor: Carlo Ancelotti
Arbitru: Bjorn Kuipers (Olanda)


Azi (ora 21:45)
Inter Milano – Bayern (TVR 1)
Arbitru: Viktor Kassai (Ungaria)
Marseille – Manchester (Dolce)
Arbitru: Felix Brych (Germania)
*Meciurile retur vor avea loc pe 16, respectiv pe 15 martie

S-au jucat deja în optimi: AC Milan – Tottenham 0-1, Valencia – Schalke 1-1, Arsenal – FC Barcelona 2-1, AS Roma – Şahtior 2-3. Meciurile retur vor avea loc pe 9, respectiv 8 martie.

×
Subiecte în articol: Liga campionilor fotbal international