x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Liga Campionilor: Real şi Chelsea, ultimele calificate în sferturi (video)

Liga Campionilor: Real şi Chelsea, ultimele calificate în sferturi (video)

16 Mar 2011   •   20:34
Liga Campionilor: Real şi Chelsea, ultimele calificate în sferturi (video)
Sursa foto: /Reuters

Aseară s-au disputat ultimele două partide din manşa a doua a optimilor de finală din Liga Campionilor. 

Real Madrid a scăpat, în sfârşit, de complexul numit Olympique Lyon! După egalul, 1-1, din tur, echipa antrenată de Jose Mourinho a învins pe "Santiago Bernabeu" cu scorul de 3-0, reuşind să se califice în sferturile de finală ale celei mai importante competiţii continentale inter-cluburi pentru prima dată după şase sezoane!

După "dubla" reuşită de francezul Anelka în prima manşă, Chelsea nu a forţat în confruntarea cu FC Copenhaga, terminând nedecis, 0-0, meciul de pe Stamford Bridge. Astfel, trupa lui Carlo Ancelotti merge mai departe în sferturile Ligii şi aşteaptă acum tragerea la sorţi care va avea loc vineri, la ora 13:00.

În sferturile de finală ale Ligii Campionilor s-au mai calificat până acum Internazionale Milano (0-1 şi 3-2 cu Bayern Munchen), Manchester United (0-0 şi 2-1 cu Olympique Marseille), FC Barcelona (1-2 şi 3-1 cu Arsenal), Şahtior Doneţk (3-2 şi 3-0 cu AS Roma), Tottenham Hotspur (1-0 şi 0-0 cu AC Milan) şi Schalke 04 (1-1 şi 3-1 cu Valencia).

 

LIGA CAMPIONILOR, OPTIMI (MANŞA A DOUA)

Real Madrid - Olympique Lyon 3-0     (în tur: 1-1) 

Au marcat: Marcelo 37, Benzema 66, Di Maria 76

 

REAL: Casillas - Sergio Ramos, Pepe, Carvalho, Marcelo - Xabi Alonso, Khedira - Di Maria (78 Granero), Ozil, Ronaldo (74 Adebayor) - Benzema (84 L. Diarra). Antrenor: Jose Mourinho.
Rezerve: Adan, L. Diarra, Granero, Canales, Arbeloa, Albiol, Adebayor

LYON:  Lloris - Reveillere, Cris, Lovren, Cissokho - Gourcuff (69 Pied), Toulalan, Kallstrom - Briand (46 Gomis), Lisandro Lopez, Delgado (80 Pjanic). Antrenor: Claude Puel.
Rezerve: Vercoutre, Diakhate, Pjanic, Kolodziejczak, Gonalons, Pied

Arbitru: Damir Skomina (Slovenia)

 

Chelsea - FC Copenhaga 0-0     (în tur: 2-0)


CHELSEA: Cech - Bosingwa, Ivanovic, Terry, Ashley Cole - Ramires, Mikel (84 Essien), Lampard, Jirkov (75 Malouda) - Anelka (68 Torres), Drogba. Antrenor: Carlo Ancelotti.

COPENHAGA: Wiland - Wendt, Zanka, Antonsson, P. Bengtsson (61 Zohore) - Bolanos (90 Kristensen), Claudemir, Kvist, Vingaard (74 Santin) - D. N'Doye, Gronkjaer. Antrenor: Stale Solbakken.

Arbitru: Svein Oddvar Moen (Norvegia)

×