x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Liga Campionilor, Semifinale: Man. United învinge pe Schalke şi este ca şi calificată în finală! - video

Liga Campionilor, Semifinale: Man. United învinge pe Schalke şi este ca şi calificată în finală! - video

26 Apr 2011   •   12:09
Liga Campionilor, Semifinale: Man. United învinge pe Schalke şi este ca şi calificată în finală! - video

Revelaţia actualului sezon de UEFA Champions League, Schalke 04, n-a putut ţine piept "diavolilor roşii" de la Manchester United, care a câştigat cu scorul de 2-0 în prima manşă a semifinalelor celei mai importante competiţii continentale inter-cluburi.

Golurile care duc echipa lui Sir Alex Ferguson mai aproape de finala de la Londra au fost marcate de Ryan Giggs, aflat la reuşita cu numărul 26 în 125 de partide jucate în Ligă, şi de Wayne Rooney, într-un interval de doar două minute.

Ar fi prima finală pentru campioana Angliei după cea pierdută la Roma în faţa Barcelonei în 2009. Man. United a cucerit ultima dată trofeul în 2008, după ce a învins la Moscova marea rivală Chelsea, formaţie pe care în actualul sezon a eliminat-o în sferturile de finală.

Partida retur este programată pe 4 mai, pe "Old Trafford" din Manchester.

Cealaltă semifinală se va disputa miercuri seară, între Real Madrid şi FC Barcelona.

 


UEFA CHAMPIONS LEAGUE, Semifinale (manşa I)

Schalke 04 - Manchester United 0-2

Au marcat: Giggs 67, Rooney 69

Schalke: Neuer - Uchida, Matip, Metzelder, Sarpei (73 Escudero) - Farfan, Papadopoulos, Jurado (83 Draxler), Baumjohann (53 Kluge) - Raul, Edu. Antrenor: Ralf Rangnick.
Rezerve: Schober, Escudero, Plestan, Charisteas, Karimi, Draxler

Man. United: Van der Sar - Fabio, Ferdinand, Vidic, Evra - Valencia, Carrick, Giggs, Park (73 Scholes) - Rooney (83 Nani), Hernandez (73 Anderson). Antrenor: Sir Alex Ferguson
Rezerve: Kuszczak, Anderson, Smalling, Nani, Scholes, Rafael, Evans

Arbitru: Carlos Velasco Carballo
Asistenţi: Roberto Alonso Fernandez, Jesus Calvo Guadamuro
Asistenţi suplimentari: Carlos Clos Gomez, Antonio Rubinos Perez (toţi din Spania)

 

ŞTIAŢI CĂ...

 * Schalke a câştigat toate meciurile disputate pe teren propriu în actualul sezon de Champions League.
 * Raul a câştigat Liga de trei ori, toate cu Real Madrid, tot atâtea trofee câte a câştigat Manchester United.
 * Este prima apariţie a celor de la Schalke în semifinalele Ligii Campionilor, precum şi primul duel cu Manchester United.
 * Schalke ocupă locul 10 în 1. Bundesliga, la 29 de puncte în urma liderului Borussia Dortmund.
 * Manchester United nu a primit nici un gol în cele cinci deplasări din acest sezon de Liga Campionilor, câştigând patru meciuri şi remizând o dată.
* Ryan Giggs este singurul supravieţuitor al echipei Manchester United care a învins pe Bayern Munchen cu 2-1 în finala Champions League din 1999, jucată la Barcelona. Paul Scholes, care se află şi acum în lotul englezilor, a fost suspendat pentru finala de pe Camp Nou.
* Atacantul lui Manchester United, Michael Owen, a reuşit un "hat-trick" la ultima vizită pe un stadion german, atunci când "diavolii" învingeau cu 3-1 pe Wolfsburg în faza grupelor, sezonul trecut.
* Sir Alex Ferguson a condus pe United în şase semifinale de Champions League semi-finals, palmaresul fiind de trei calificări şi tot atâtea eliminări.

×