x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Manchester United a fost datoare 258 de milioane de lire

Manchester United a fost datoare 258 de milioane de lire

16 Ian 2019   •   22:36
Manchester United a fost datoare 258 de milioane de lire

Manchester United datorează mai mult de 100 de milioane de lire în sume de transfer. Însă, clubul de pe Old Trafford joacă după aceleași reguli precum celelalte cluburi mari din fotbal, conform The Sun.

United insistă că datoriile nu vor avea un impact asupra activității din perioada de transferuri. Cifrele arată că Man United datora 258 de milioane de lire la finalul lunii Iunie.

Acest fapt se întâmplă pentru că, la fel ca și rivalii, majoritatea transferurilor sunt completate în etape de-a lungul evoluției jucătorului care a fost vândut.

Așadar, cele 89 de milioane de lire plătite pentru reîntoarcerea lui Pogba de la Juventus nu au fost plătite încă, pentru că perioada a fost împărțită în 5 ani.

În ultimele patru sezoane, United a cheltuit 560 de milioane de lire pentru transferuri, dintre care 196 de milioane au fost recuperate din vânzări.

Suma datorată a scăzut în acest moment, ajungând la 129 de milioane de lire. United trebuie să mai primească încă 26 de milioane de lire de la alte cluburi, așa că datoria este de 103 milioane lire.

×