x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Manchester United a obținut prima victorie în deplasare, într-o partidă din Premier League

Manchester United a obținut prima victorie în deplasare, într-o partidă din Premier League

28 Oct 2019   •   11:29
Manchester United a obținut prima victorie în deplasare, într-o partidă din Premier League
Sursa foto: pixabay.com

Manchester United a obţinut prima sa victorie în deplasare de la debutul actualei ediţii a campionatului de fotbal al Angliei, impunându-se cu 3-1 pe terenul nou-promovatei Norwich City, într-o partidă contând pentru etapa a 10-a din Premier League.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 21 prin Scott McTominay, care a marcat golul cu numărul 2.000 din istoria lui Manchester United în Premier League.

Elevii antrenorului Ole Gunnar Solskjaer au mai punctat de două ori, prin Marcus Rashford (30) şi Anthony Martial (73), cei doi ratând şi câte o lovitură de la 11 m pe parcursul primei reprize (Rashford 29 şi Martial 44). Gazdele au marcat golul de onoare în finalul jocului, prin cubanezul Onel Hernandez (88).

Liderul FC Liverpool a obţinut o victorie la limită pe teren propriu, cu 2-1, în duelul cu Tottenham Hotspur, păstrându-şi avansul de şase puncte faţă de campioana en titre, Manchester City, învingătoare sâmbătă în partida cu nou promovata Aston Villa (3-0).

Rezultate:
Vineri
Southampton - Leicester City 0-9
Au marcat: Chilwell (10), Tielemans (17), Ayoze Pérez (19, 39, 57), Vardy (45, 58, 90+4 s.p.), Maddison (85).

Sâmbătă
Manchester City - Aston Villa 3-0
Au marcat: Sterling (46), De Bruyne (65), Guendogan (70).

West Ham United - Sheffield United 1-1
Au marcat: Snodgrass (44), respectiv Mousset (69).

Brighton - Everton 3-2
Au marcat: P. Gross (15), Maupay (80 - penalty), Digne (90+4 - autogol), respectiv Webster (20 - autogol), Calvert-Lewin (74).

Watford - Bournemouth 0-0

Burnley - Chelsea Londra 2-4
Au marcat: Jay Rodriguez (86), Dwight McNeil (89), respectiv Pulisic (21, 45, 56), Willian (58).

Duminică
Newcastle United - Wolverhampton 1-1
Au marcat: Lascelles (37), respectiv Jonathan Castro (73).

FC Liverpool - Tottenham Hotspur 2-1
Au marcat: Henderson (52), Salah (75 - penalty), respectiv Kane (1).

Norwich City - Manchester United 1-3
Au marcat: Onel Hernandez (88), respectiv McTominay (21), Rashford (30), Martial (73).

Arsenal Londra - Crystal Palace 2-2
Au marcat: Papastathopoulos (7), David Luiz (9), respectiv Milivojevic (32 - penalty), J. Ayew (52).

Clasament: 1. Liverpool, 28 puncte, 2. Manchester City, 22 puncte, 3. Leicester City, 20 puncte, 4. Chelsea, 20 puncte, 5. Arsenal, 16 puncte, etc.
 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fotbal