x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Manchester United, din nou campioană în Anglia

Manchester United, din nou campioană în Anglia

14 Mai 2011   •   17:23
Manchester United, din nou campioană în Anglia
Sursa foto: /Reuters

Manchester United a devenit campioana Angliei pentru a 19-a oară, după ce a remizat în această după-amiază, 1-1 cu Blackburn, în penultima etapă. United are un avans de şapte puncte faţă de Chelsea, care mai are doar două jocuri de disputat, ceea ce i-ar aduce maxim şase puncte.

United avea nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura primul loc, acesta fiind obţinut datorită unui penalty transformat de Rooney în minutul 37 şi după un un fault asupra lui Hernandez.

"Red Devils" şi-au recuperat titlul după ce anul trecut au încheiat pe locul doi, după Chelsea. Manchester United a câştigat al patrulea titlu în cinci ani. Manchester United deţine recordul de titluri în campionatul Angliei, depăşind-o pe Liverpool, care a rămas cu 18.

Tot azi, Manchester City a câştigat Cupa Angliei după ce a învins cu scorul de 1-0 pe Stoke City, într-un meci disputat pe stadionul Wembley. Unicul gol al meciului a fost înscris de Yaya Touré, în minutul 74. City a obţinut primul trofeu după 35 de ani, iar victoria încheie o săptămână istorică, în care echipa şi-a asigurat şi un loc de Liga Campionilor.

×
Subiecte în articol: manchester united fotbal international