x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Maradona urmează să recunoască paternitatea a 3 copii din Cuba

Maradona urmează să recunoască paternitatea a 3 copii din Cuba

de Emil Neacşu    |    09 Mar 2019   •   11:24
Maradona urmează să recunoască paternitatea a 3 copii din Cuba
Sursa foto: Vinod Divakaran

Legenda fotbalului argentinian, Diego Armando Maradona, urmează să recunoască paternitatea a trei copii din Cuba, a anunțat avocatul său, citate de BBC. Dacă informația se adeverește, Maradona devine, oficial, tatăl a opt copii în total. Până acum, starul argentinian a refuzat să recunoască orice copil din afara căsătoriei. Maradona, în vârstă de 58 de ani, urmează să călătorească la Havana, în Cuba, pentru a face testele de paternitate și să recunoască public copiii, în acest an, a precizat avocatul său. Cei trei copii, făcuți cu două femei, urmează să poarte numele Maradona. Fostul fotbalist a petrecut mai mult timp în Cuba între 2000 și 2005 pentru a se trata de dependența de cocaină. 

×
Subiecte în articol: maradona cuba