x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ovidiu Hațegan va arbitra meciul Ajax Amsterdam - Chelsea Londra, din Liga Campionilor

Ovidiu Hațegan va arbitra meciul Ajax Amsterdam - Chelsea Londra, din Liga Campionilor

21 Oct 2019   •   12:34
Ovidiu Hațegan va arbitra meciul Ajax Amsterdam - Chelsea Londra, din Liga Campionilor
Sursa foto: antena1

Arbitrul român Ovidiu Haţegan va conduce meciul dintre Ajax Amsterdam şi Chelsea Londra, care avea loc miercuri, de la ora 19:55 (ora României), în Grupa H a Ligii Campionilor la fotbal, pe ''ArenaA'' din Amsterdam, potrivit site-ului FRF.
Arbitri asistenţi au fost delegaţi Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, iar al patrulea oficial a fost desemnat Sebastian Colţescu, în timp ce observator de arbitri va fi Bo Karlsson, din Suedia.

Echipa la care joacă mijlocaşul român Răzvan Marin ocupă primul loc în clasamentul grupei, cu 6 puncte, urmată de Chelsea, 3 puncte, Valencia, 3 puncte, şi Lille, 0 puncte.

Ovidiu Haţegan a mai arbitrat în acest sezon un meci din grupele Ligii Campionilor, Borussia Dortmund - FC Barcelona 0-0.

Horaţiu Feşnic va arbitra partida dintre Galatasaray şi Real Madrid, din Youth League, programată pe 22 octombrie, de la ora 15:00, la Istanbul. Arbitrul român îi va avea alături pe asistenţii Alexandru Cerei şi Valentin Avram.

Tot marţi, Marius Avram va conduce partida dintre echipele de tineret ale formaţiilor Olympiakos Pireu şi Bayern Munchen. Arbitri asistenţi vor fi Vladimir Urzică şi Daniel Mitruţi. Meciul se va disputa de la ora 17:00, pe unul dintre stadioanele Centrului de Pregătire al echipei Olympiakos.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fotbal