x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Povestea unui meci televizat doar pe jumătate

Povestea unui meci televizat doar pe jumătate

de Mihai Igirosanu    |    29 Iul 2010   •   00:00

Primul meci serios al unei echipe româneşti în cupele europene, Unirea Urziceni - Zenit, a fost televizat doar pe jumătate. Ofertele posturilor importante nu au fost acceptate de conducerea clubului ialomiţean, care a vândut drepturile de televizare postului rusesc NTV Plus.

În ultimul moment, B1 TV a ajuns la o înţelegere cu gruparea ialomiţeană, dar nu a reuşit să transmită decât repriza secundă, prima parte fiind preluată de pe internet. Evenimentele au fost dezvăluite pentru Jurnalul Naţional de Ticu Alexe, proprietarul Studio Video Art. "Am fost contactat de postul din Rusia care cumpărase drepturile, dar nu avea producător. Având toţi oamenii pregătiţi şi profitând de faptul că noi avem echipat un car tot timpul, am putut să transmitem meciul pentru ei. Au plătit producţia cu 25.000 de euro. Pe seară m-a sunat Radu Moraru, spunându-mi că are drepturile de la Unirea Urziceni. I-am spus că poate lua semnalul de la mine numai dacă ajunge la o înţelegere cu postul din Rusia. Eu sunt corect, nu sug de la două oi, sunt de mult în această lume şi am învăţat să-mi respect partenerul. Au reuşit să ajungă la un acord cu doar cinci minute înainte de startul meciului, înţelegându-se să plătească fiecare jumătate din cei 25.000 de euro.

Numai că, neavând în dotare un decodor DVSB2, extrem de sofisticat, care costă enorm, nu au putut să preia semnalul şi din acest motiv nu au putut transmite cum trebuie prima repriză. I-am ajutat, le-am trimis acest decodor, astfel că au putut transmite repriza secundă. Le-am trimis toată caseta şi am înţeles că a doua zi au difuzat tot meciul în reluare. La final am primit un mail de felicitare din partea ruşilor de la NTV Plus." În vârstă de 59 de ani, Ticu Alexe are o mare experienţă în domeniu, firma sa asigurând ani de-a rândul transmisiuni de Liga Campionilor, Europa League sau ale altor evenimente de mare interes din alte domenii.

×
Subiecte în articol: Liga campionilor