x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Prima reacție a lui Gigi Becali după aflarea adversarului din preliminariile Ligii Campionilor. „Mi-a ascultat Dumnezeu rugăciunea”

Prima reacție a lui Gigi Becali după aflarea adversarului din preliminariile Ligii Campionilor. „Mi-a ascultat Dumnezeu rugăciunea”

14 Iul 2017   •   14:04
Prima reacție a lui Gigi Becali după aflarea adversarului din preliminariile Ligii Campionilor. „Mi-a ascultat Dumnezeu rugăciunea”

FCSB şi-a aflat azi, după tragerea la sorţi de la Nyon, adversara din turul III preliminar al UEFA Champions League. Gigi Becali, patronul lui FCSB, a vorbit imediat după tragerea la sorți din Liga Campionilor, Plzen fiind adversarul dorit de patron pentru Steaua încă de ieri.

"Rugăciunea, nu? Sunt pe plajă, cu nămolul si Luțu ținea telefonul, nu puteam vorbi. Eu am venit aici doar pentru familie.

Abia aștept să înceapă meciurile. Pentru început mi-a ascultat Dumnezeu rugăciunea. Acum, să vedem semnele, dacă întăresc rugăciunea și dacă ne calificăm. Este un adversar accesibil, deși toți adversarii sunt puternici.

Noi, de acum, suntem mult mai puternici ca Astra de atunci. Noi avem prima șansă, dar nu una foarte mare. Normal, trebuie să treci. După aceea, dacă jucăm play-off de Champions League, sunt mulțumit. Ce-o vrea Dumnezeu, pentru că oricum iau bani mulți.

Eu vreau să am echipă puternică și să nu mă mai uit la adversari. Puteam avea adversari mai puternici, dacă ne aflam în locul Viitorului, în urna campionilor. Mă bucur pentru Viitorul, are adversar facil. Plzen nu e atât de puternică.

O să zică lumea ca sunt calic, dar eu vreau să se califice şi Dinamo Kiev şi să picăm cu ei în play-off. O să vorbesc eu cu Marius (n.r. Şumudică). Parcă și văd, el o să zica 'Bă, Gigi, nu-mi fac eu probleme, treci sigur de ei'.", a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

FCSB va juca partida tur pe teren propriu. Meciurile tur se vor juca pe 25/26 iulie, pe terenurile primelor echipe extrase din urne. Returul se va disputa pe 1/2 august.

×
Subiecte în articol: fcsb gigi becali Liga campionilor