x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Real Madrid a ajuns la un acord cu cel mai bun jucător din lume

Real Madrid a ajuns la un acord cu cel mai bun jucător din lume

22 Feb 2019   •   14:08
Real Madrid a ajuns la un acord cu cel mai bun jucător din lume

Mijlocaşul croat Luka Modric, cel mai bun fotbalist al lumii în 2018, a ajuns la un acord cu Real Madrid pentru prelungirea contractului său cu un an, până pe 30 iunie 2021, relatează ziarul Marca.
Luka Modric a sosit la Real Madrid în 2012, pe timpul antrenorului Jose Mourinho, după un transfer de la Tottenham în schimbul a 34-35 milioane euro. Croatul a devenit unul dintre jucătorii cheie la mijlocul echipei Real Madrid.
Câştigătorul Balonului de Aur 2018 şi al premiului FIFA The Best era dorit cu insistenţă de Inter Milano, dar Modric a acceptat oferta de la Real Madrid pentru un nou contract şi va juca până la vârsta de 36 ani pe Santiago Bernabeu.
Modric a disputat 290 meciuri în tricoul madrilenilor şi a marcat 26 de goluri în toate competiţiile. A contribuit din plin la câştigarea a câte trei trofee în Liga Campionilor şi Supercupa UEFA, 4 trofee în Cupa Mondială a cluburilor, un titlu şi o cupă a Spaniei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: luka modric real madrid