x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Real Madrid, sancţionată pentru comportamentul rasist al suporterilor

Real Madrid, sancţionată pentru comportamentul rasist al suporterilor

de Agerpres    |    30 Mai 2014   •   21:28
Real Madrid, sancţionată pentru comportamentul rasist al suporterilor

UEFA a anunţat vineri că a sancţionat clubul de fotbal Real Madrid cu închiderea parţială a stadionului Santiago Bernabeu după ce unii fani ai echipei au fost acuzaţi de comportamente rasiste la recenta semifinală a Ligii Campionilor contra echipei germane Bayern Munchen, relatează AFP.

Potrivit presei spaniole, această sancţiune a fost dictată după ce fanii au desfăşurat în tribune un drapel cu un simbol nazist la meciul tur, câştigat pe 23 aprilie cu 1-0 de Real, care a obţinut ulterior a zecea Ligă a Campionilor din istoria sa.

"În urma acuzaţiilor de comportamente rasiste din partea suporterilor la acest meci (...), Comisia de control şi disciplină a ordonat închiderea parţială a stadionului Santiago Bernabeu pentru un meci", a scris UEFA într-un comunicat.

Sectoarele 120 şi 122 de pe arena madrilenă vor fi închise la următorul meci disputat de Real într-o competiţie organizată de UEFA. Real va fi obligată să desfăşoare în aceste sectoare un drapel pe care va fi scris "Nu rasismului".

În acest sezon, fotbalul spaniol a fost teatrul mai multor incidente cu caracter rasist, printre care banana aruncată spre jucătorul brazilian al Barcelonei, Dani Alves, la sfârşitul lui aprilie. Jucătorul a reacţionat cu umor, mâncând o bucată de banană înainte de a relua jocul.  

×
Subiecte în articol: rasism real madrid