x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Şahtiorul lui Luce pierde derby-ul cu Dinamo Kiev! Titlul se poate decide etapa viitoare!

Şahtiorul lui Luce pierde derby-ul cu Dinamo Kiev! Titlul se poate decide etapa viitoare!

01 Mai 2011   •   19:45
Şahtiorul lui Luce pierde derby-ul cu Dinamo Kiev! Titlul se poate decide etapa viitoare!
Sursa foto: SERGEI SUPINSKY/AFP

Echipa Şahtior Doneţk, care este antrenată de Mircea Lucescu, a pierdut de-o manieră categorică derby-ul cu marea rivală Dinamo Kiev disputat duminică, în deplasare, scor 0-3, ratând astfel şansa de a a-şi asigura matematic titlul de campioană cu trei etape înainte de finalul sezonului în Ucraina.

Gazdele au câştigat graâie golurilor marcate de Gusev 24-penalty şi 89 şi Şevcenko 62, păstrându-şi invincibilitatea pe teren propriu în faţa "minerilor" în ultimii şapte ani!

Răzvan Raţ a fost "integralist" la Şahtior, în timp ce mijlocaşul Tiberiu Ghioane nu a făcut parte din lotul gazdelor pentru acest meci.

În ciuda acestui eşec, al patrulea din actualul campionat, Şahtior păstrează un avans de 8 puncte faţă de Dinamo Kiev, fiecare formaţie mai având de jucat câte trei meciuri.

Cu Mircea Lucescu pe bancă, Şahtior a cucerit cinci dintre cele şase titluri pe care le are palmares.

×