x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Simone Inzaghi (Lazio): Am avut ghinion, dar din fericire mai există şi meciul retur

Simone Inzaghi (Lazio): Am avut ghinion, dar din fericire mai există şi meciul retur

16 Feb 2018   •   08:21
Simone Inzaghi (Lazio): Am avut ghinion, dar din fericire mai există şi meciul retur

Antrenorul echipei de fotbal Lazio Roma, Simone Inzaghi, a declarat, joi seara, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa a avut ghinion în partida cu FCSB, pierdută cu 0-1, pe Arena Naţională din Bucureşti, precizând că "din fericire" mai există şi meciul retur pentru a obţine calificarea.

"Am avut ghinion în seara asta. Singurul lucru care s-a întâmplat a fost că nu am înscris. Am avut foarte multe ocazii, dar din fericire există şi un meci retur şi dacă vom juca la fel ca în această seară ne vom califica. Când pierdem eu nu caut un singur vinovat. Nani şi Caicedo au încercat să ajute echipa foarte mult azi. Ei au fost schimbaţi din raţiuni tactice. E un moment de criză doar din punct de vedere al rezultatelor. Echipa a jucat foarte bine şi în această seară, asta le-am cerut. Dar sunt încrezător în perspectiva meciurilor următoare şi sper ca la fel să gândească şi jucătorii mei", a spus antrenorul.

"Nu trebuia să facem acele greşeli de la faza în care am primit golul. Dar după aceea am încercat să egalăm, jucătorii au dat totul pe teren. În fotbal se întâmplă şi astfel de lucruri. Tocmai de aceea aştept meciurile următoare pe care îmi doresc să le câştigăm şi să ne facem fericiţi suporterii, care e normal să fie puţin supăraţi în acest moment", a adăugat tehnicianul italian.

Simone Inzaghi a menţionat că nu a fost surprins de jocul adversarilor şi l-a remarcat de la FCSB pe Harlem Gnohere, autorul golului. "Ne aşteptam ca Steaua să joace astfel, era normal pentru că juca acasă şi a fost împinsă de suporteri. Consider că au jucători buni. Chiar dacă nu meritau să câştige meciul din această seară îi felicit pentru tot ceea ce au făcut în teren. Gnohere ne-a deranjat foarte mult, a făcut un meci foarte bun în această seară", a precizat Inzaghi.

Echipa de fotbal FCSB a învins formaţia italiană Lazio Roma cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Europa League. Partida retur este programată în 22 februarie, pe Stadio Olimpico din Roma (20,00 - ora României).
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Simone Inzaghi lazio