x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Spania a stabilit echipele sale din sezonul următor al CL, dacă nu reia campionatul

Spania a stabilit echipele sale din sezonul următor al CL, dacă nu reia campionatul

16 Apr 2020   •   22:50
Spania a stabilit echipele sale din sezonul următor al CL, dacă nu reia campionatul

Federaţia de Fotbal din Spania a decis că, în cazul în care sezonul nu se mai reia, primele patru clasate în La Liga în acest moment se vor califica în Liga Campionilor. Barcelona, Real Madrid, Sevilla şi Real Sociedad vor evolua în cea mai tare competiţie intercluburi din Europa.

Anularea definitivă a sezonului 2019-2020 a campionatelor naţionale de fotbal, dar şi a competiţiilor europene nu este o măsură imposibilă, având în vederea tendinţa crescătoare a numărului de cazuri de coronavirus. Astfel, Federaţia de Fotbal din Spania a făcut şi un plan în acest sens.

În cazul în care campionatul nu se mai reia, clasamentul va rămâne cel din acest moment, iar calificarea în Liga Campionilor se va face conform a ceea ce s-a jucat în cele 20 de etape din 2019-2020.

Barcelona, Real Madrid, Sevilla şi Real Sociedad sunt echipele din La Liga care vor juca în Ligă în sezonul următor, în timp ce Atletico Madrid şi Getafe, aflate la un punct distanţă de locul patru, vor merge în Europa League.

Săptămâna viitoare va avea loc o altă videconferinţă organizată de UEFA cu cei 55 de preşedinţi ai federaţiilor naţionale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: campionatul spaniei