x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Sporting Braga a făcut instrucţie cu Celtic Glasgow

Sporting Braga a făcut instrucţie cu Celtic Glasgow

29 Iul 2010   •   00:00
Sporting Braga a făcut instrucţie cu Celtic Glasgow
Sursa foto: /Reuters

Într-un meci contând pentru prima manşă a turului 3 preliminar din Liga Campionilor, vicecampioana Portugaliei, Sporting Braga, a învins, miercuri, la scor de neprezentare, 3-0, pe mult mai titrata sa adversară, Celtic Glasgow, argintul Scoţiei în sezonul precedent, luând o serioasă opţiune pentru calificarea în faza următoare a celei mai importante competiţii europene inter-cluburi.

Acelaşi rezultat l-a obţinut şi campioana Serbiei, Partizan Belgrad, în disputa cu finlandezii de la HJK Helsinki, dar şi Dinamo Kiev în partida cu formaţia belgiană Gent.

Marţi, Unirea Urziceni a remizat la Bucureşti cu Zenit Sankt Petersburg, scor 0-0.

Iată rezultatele complete înregistrate în prima manşă a turului 3 preliminar din Liga Campionilor:

MARŢI

Omonia Nicosia (Cipru) - Red Bull Salzburg (Austria) 1-1
Au marcat: Lua Lua 90-penalty / Zarate 8

Litex Loveci (Bulgaria) - MSK Zilina (Slovacia) 1-1
Au marcat: Wellington 79 / Majtan 66

Dinamo Kiev (Ucraina) - Gent (Belgia) 3-0
Au marcat: Iarmolenko 19, Şevcenko 80, Zozulia 90

Unirea Urziceni (România) - Zenit Sankt Petersburg (Rusia) 0-0

Sparta Praga (Cehia) - Lech Poznan (Polonia) 1-0
A marcat: Brabec 76

The New Saints FC (Ţara Galilor) - Anderlecht Bruxelles (Belgia) 1-3
Au marcat: Jones 52 / Kljestan 7, Legear 18, M. Suarez 73.

MIERCURI

Aktobe (Kazahstan) - Hapoel Tel-Aviv (Israel) 1-0
A marcat: Smakov 67-penalty

BATE Borisov (Belarus) - FC Copenhaga (Danemarca) 0-0

Şerif Tiraspol (Moldova) - Dinamo Zagreb (Croaţia) 1-1
Au marcat: Erohin 35 / Sammir 3

Debrecen VSC (Ungaria) - FC Basel (Elveţia) 0-2
Au marcat: Stocker 34, Xhaka 90+2

Young Boys Berna (Elveţia) - Fenerbahce Istanbul (Turcia) 2-2
Au marcat: Dudar 18, Costanzo 89-penalty / Belozoglu 5, Stoch 42

AIK Stockholm (Suedia) - Rosenborg Trondheim (Norvegia) 0-1
A marcat: Henriksen 33

Partizan Belgrad (Serbia) - HJK Helsinki (Finlanda) 3-0
Au marcat: Iliev 8, S. Ilici 42, Cleo '90+2

Ajax Amsterdam (Olanda) - PAOK Salonic (Grecia) 1-1
Au marcat: Suarez 13 / Ivici 73

Sporting Braga (Portugalia) - Celtic Glasgow (Scoţia) 3-0
Au marcat: Alan 26-penalty, Elderson 76, Matheus 88.

Partidele retur vor avea loc la 3 şi 4 august.

×
Subiecte în articol: Liga campionilor