x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Surpriza uriasa la baraj. Italia e blocată de Suedia și RATEAZĂ Mondialul

Surpriza uriasa la baraj. Italia e blocată de Suedia și RATEAZĂ Mondialul

14 Noi 2017   •   05:11
Surpriza uriasa la baraj. Italia e blocată de Suedia și RATEAZĂ Mondialul
Sursa foto: Ohmega1982/Getty Images/iStockphoto

Echipa Italiei, cvadruplă campioană a lumii, este marea absentă a Cupei Mondiale de fotbal din 2018, după ce a terminat la egalitate cu Suedia, 0-0, luni seara, la Milano, în manșa a doua a barajului de calificare pentru turneul final din Rusia.


Suedia este a 29-a echipă care se califică la CM 2018, grație victoriei din tur, cu scorul de 1-0. 

Italia a mai ratat participarea doar la două ediții ale Mondialului, în 1930, când a refuzat participarea, și în 1958, în Suedia, când nu a reușit să se califice. Suedia nu a mai participa la o Cupă Mondială din 2006. 

Italia rămâne, totuși, neînvinsă pe teren propriu din 1999, în 45 de meciuri oficiale consecutive (36 victorii, 9 egaluri). 

Squadra Azzurra a dominat categoric partida de pe ''San Siro'' (19-2 șuturi la poartă, 6-1 pe poartă, posesie de 75%), dar nu a reușit să fructifice nicio ocazie din cele create. 

Ocazii bune de gol au avut Candreva și Immobile, în prima repriză, același Immobile și El Shaarawy, în partea secundă. 

Italia — Suedia 0-0 
Milano, stadion ''San Siro'': 72.696 spectatori 
baraj pentru Cupa Mondială 2018 — retur 
În tur: 0-1 

Au evoluat echipele:

Italia: 1. Gianluigi Buffon (căpitan) — 15. Andrea Barzagli, 19. Leonardo Bonucci, 3. Giorgio Chiellini — 6. Antonio Candreva (20. Federico Bernardeschi, 76), 8. Alessandro Florenzi, 7. Jorginho, 18. Marco Parolo, 4. Matteo Darmian (22. Stephan El Shaarawy, 63) — 23. Manolo Gabbiadini (9. Andrea Belotti, 63), 11. Ciro Immobile. Selecționer: Gian Piero Ventura. 
Rezerve neutilizate: 12. Gianluigi Donnarumma, 14. Mattia Perin — 2. Daniele Rugani, 5. Roberto Gagliardini, 10. Lorenzo Insigne, 13. Davide Astori, 16. Daniele De Rossi, 17. Eder, 21. Davide Zappacosta. 

Suedia: 1. Robin Olsen — 2. Mikael Lustig, 3. Victor Lindelof, 4. Andreas Granqvist (căpitan), 6. Ludwig Augustinsson — 17. Viktor Claesson (19. Marcus Rohden, 72), 13. Jakob Johansson (15. Gustav Svensson, 19), 7. Sebastian Larsson, 10. Emil Forsberg — 20. Ola Toivonen (8. Isaac Kiese Thelin, 54), 9. Marcus Berg. Selecționer: Jan Andersson. 
Rezerve neutilizate: 12. Karl-Johan Johnsson, 23. Kristoffer Nordfeldt — 5. Martin Olsson, 11. John Guidetti, 14. Filip Helander, 16. Emil Krafth, 18. Pontus Jansson, 21. Jimmy Durmaz, 22. Ken Sema. 

Arbitru: Antonio Mateu Lahoz; arbitri asistenți: Pau Cebrian Devis, Roberto del Palomar; arbitru de rezervă: Jesus Gil Manzano (toți din Spania) 
Cartonașe galbene: Chiellini (9), Jakob Johansson (20), Barzagli (22), Forsberg (29), Lustig (65), Thelin (69), Bernardeschi (90+2), Olsen (90+3). 

AGERPRES

×