x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Tragedie în sport. O legendă a fotbalului a murit. Avea 85 de ani

Tragedie în sport. O legendă a fotbalului a murit. Avea 85 de ani

11 Iul 2020   •   13:16
Tragedie în sport. O legendă a fotbalului a murit. Avea 85 de ani

Legendarul fundaş britanic Jack Charlton a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani, a anunţat BBC. Acesta a câștigat Cupa Mondială la fotbal cu selecționata Angliei, în 1966, pe stadionul Wembler, alături de fratele său Bobby, în fața Germaniei, cu scorul de 4-2, după prelungiri.

Fostul jucător al echipei Leeds United a fost diagnosticat cu cancer limfatic, în 2019, şi suferea de demenţă.

A jucat în 773 de meciuri ale echipei Leed United, singura echipă la care a evoluat pe parcursul întregii cariere de jucător (1952-1973).

A devenit apoi un antrenor de succes ca selecţioner al Irlandei, pe care a calificat-o în premieră la EURO 1988, și a califiact-o în sferturile de finală la Cupa Mondială din 1990.

"Jack a murit în pace vineri, 10 iulie, la vârsta de 85 de ani, la locuinţa sa din Northumberland, cu familia alături de el", se arată într-un comunicat al familiei sale.

×
Subiecte în articol: jack charlton