x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Transferul lui Chiricheş la Tottenham A PICAT. Ce s-a întâmplat

Transferul lui Chiricheş la Tottenham A PICAT. Ce s-a întâmplat

01 Aug 2013   •   09:26
Transferul lui Chiricheş la Tottenham A PICAT. Ce s-a întâmplat

Dat ca şi transferat la Tottenham, pentru ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai mare sumă încasată pe un fotbalist din campionatul intern - 8 milioane de euro - fundaşul Vlad Chiricheş va rămâne la Steaua până în iarnă.

"A auzit o declaraţie că Tottenham nu mai aşteaptă o zi pentru transferul lui Chiricheş. «A zis că nu aşteaptă? Păi, noi avem meciurile cu Tbilisi şi Tottenham nu poate să aştepte o zi? Să nu aştepte Tottenham, că nu ne interesează». Chiricheş nu pleacă până în iarnă, sub nicio formă. Cred că s-a făcut o mare greşeală, că asta a declanşat orgoliul lui Gigi. Poate să fie o lovitură pentru Chiricheş, dar el trebuie să înţeleagă că datorează Stelei mai mult decât îi datorează Steaua lui. Miza mai mare e accederea în grupele Champions League şi avem un culoar favorabil, indiferent cu cine jucăm", a spus MM Stoica, la DigiSport.

Impresarul Ioan Becali a declarat, marţi, că Tottenham a făcut o ofertă de opt milioane de euro pentru transferul fundaşului Vlad Chiricheş, atât cât a cerut Steaua, club care urmează să le răspundă englezilor dacă o acceptă.

"Tottenham a făcut o ofertă, cea pe care o dorea Steaua, o are pe masă, de opt milioane de euro. Steaua urmează să răspundă dacă acceptă această ofertă sau nu. Steaua o are de ieri de la ora 15.00 pe masă. Numai că fiind în deplasare nu au putut să se se ocupe să le dea un răspuns celor de la Tottenham. Suma de opt milioane este cea pe care Steaua a cerut-o. A avut şase, a avut şase jumate, a avut şapte, n-au acceptat, au spus că pleacă numai pe opt şi acum au oferta de opt milioane. Interesul lui Tottenham pentru Chiricheş este de mai mult timp. A contat că directorul general de la Roma, Franco Baldini, a preluat destinele clubului Tottenham de vreo lună. El a spus, şi de asta se cheamă lordul fotbalului, că dacă Roma îi permite poate intra în discuţii. El ştiind deja din iarnă de interesul Romei pentru Chiricheş. Noi am întrebat Roma şi ei ne-au spus că mai mult de 6,5 milioane-şapte nu pot să ofere. Şi în acel moment ne-au dat drumul să vorbim cu Tottenham. Mai ales că acolo e şi un prieten de-al meu, Andre Villas-Boas. El a dat acceptul pentru transfer", a spus Ioan Becali la DolceSport.


×