x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Video: Andrei Cristea înscrie din nou şi Karlsruhe câştigă

Video: Andrei Cristea înscrie din nou şi Karlsruhe câştigă

12 Mar 2011   •   09:11
Video: Andrei Cristea înscrie din nou şi Karlsruhe câştigă

Andrei Cristea, traversează o perioadă fastă la formaţia germană de ligă secundă SC Karlsruhe, pentru care a marcat un nou gol în victoria, scor 3-1, obţinută în faţa echipei MSV Duisburg, de la care Mihai Tararache a absentat.

Pentru fostul atacant dinamovist, acesta a fost cel de-al patrulea gol în şase meciuri disputate în tricoul lui Karlsruhe. Celelate goluri le-a reuşit în două întîlniri pierdute categoric de Karlsruhe, 2-6 cu Hertha (2 goluri) şi 1-4 cu Ingolstadt (1 gol).

Fotbalistul român a început ca titular meciul de pe "Wildparkstadion" şi a deschis scorul în minutul 18, reluând din apropiere o centrare venită de pe partea stângă de la Delron Buckley. Celelalte goluri ale gazdelor au fost înscrise de Iaşvili, din penalty, şi de Muller, punctul de onoare al oaspeţilor fiind reuşit de Sukalo. Cristea a fost înlocuit în minutul 78 cu Christantus.

După 26 de etape din 2. Bundesliga, Karslruhe ocupă locul 14 la trei puncte distanţă de prima poziţie care retrogradează direct.


×