x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Video: Traore a marcat primul gol pentru Kuban

Video: Traore a marcat primul gol pentru Kuban

03 Apr 2011   •   09:37
Video: Traore a marcat primul gol pentru Kuban

Echipa Kuban Krasnodar, antrenată de Dan Petrescu, a obţinut cea de-a doua victorie de la revenirea în prima ligă din Rusia, după ce a învins cu scorul de 3-1 pe teren propriu pe Spartak Moscova.

Gazdele au deschis scorul în finalul primei reprize dintr-un penalty transformat de fostul atacant al campioanei CFR Cluj, Lacina Traore, care a bifat, astfel, prima sa reuşită în tricoul formaţiei ruse. Moscoviţii au egalat prin Ibson, iar Kulik şi Davidov au adus victoria pentru echipa Bursucului.

La Kuban a început meciul ca titular şi fostul jucător al Sportului, Dacian Varga, care a încasat un cartonaş galben în minutul 76.


×