x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Zidane i-ar fi promis lui Mbappe că va beneficia de suficient timp de joc dacă vine la Real

Zidane i-ar fi promis lui Mbappe că va beneficia de suficient timp de joc dacă vine la Real

23 Iun 2017   •   17:55
Zidane i-ar fi promis lui Mbappe că va beneficia de suficient timp de joc dacă vine la Real
Sursa foto: flickr.com

 Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Zinedine Zidane i-ar fi promis lui Kylian Mbappe, tânărul atacant al lui AS Monaco, că va beneficia de suficient timp de joc dacă va semna cu echipa spaniolă, scrie L'Equipe. 

Aflat în vacanţă în Spania, atacantul francez (18 ani) nu vrea să se grăbească şi studiază ofertele cluburilor interesate de el. Săptămâna trecută, Real Madrid a trecut la acţiune, cu scopul de a-l convinge pe Mbappe să vină încă din această vară. Astfel, Zidane şi Florentino Perez, preşedintele clubului, au trecut la acţiune, discutând cu Mbappe. 

Zidane şi Perez au folosit două argumente forte. Ei au afirmat că Mbappe va beneficia de un timp de joc important odată cu probabila plecare a uneia din vedetele madrilene, apoi au subliniat capacitatea lui Real de a face din tânărul monegasc starul fotbalului de mâine. 

La început nu foarte convins de proiectul madrilen, tocmai fiindcă se temea că va juca puţin, Mbappe ar fi fost entuziasmat de această discuţie. 

Totuşi, nu este vorba de sfârşitul poveştii. Real, clubul de suflet al jucătorului, are acum un avans considerabil, dar şi alte echipe, şi nu dintre cele mărunte, au discutat direct în ultimele ore cu Mbappe. 

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: zidane mbappe