x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Germania poate fi gazda C.E. 2012. Totul ţine de capacitatea Ucrainei şi Poloniei de a organiza evenimentul

Germania poate fi gazda C.E. 2012. Totul ţine de capacitatea Ucrainei şi Poloniei de a organiza evenimentul

de Ovidiu Ciutescu    |    31 Oct 2008   •   00:00
Germania poate fi gazda C.E. 2012. Totul ţine de capacitatea Ucrainei şi Poloniei de a organiza evenimentul


Grzegorz Lato, noul preşedinte al Federaţiei Poloneze de Fotbal (PZPN), a lăsat să se înţeleagă că în cazul incapacităţii Ucrainiei de a organiza, alături de Polonia, turneul final al CE-2008, atunci o variantă de rezervă ar putea fi Germania, informează AFP. Nemţii sunt gazda ultimei ediţii a Campionatului Mondial de Fotbal - 2006.



"Germania poate să se alăture acestui proiect. Totuşi, cred că Ucraina va fi gata la timp (pentru găzduirea CE 2012)", i-a răspuns Lato unui jurnalist de la televiziunea TVN24, care îl întrebase ce se va întânpla dacă Ucraina nu îndeplini criteriile UEFA pentru organizarea Euro 2012. Mai mult conducătorul PZPN a precizat că Polonia este capabilă chiar să organizeze un turneul final şi fără sprinjinul altui stat. Lato a explicat că în Polonia s-a început deja construirea sau modernizarea a şase stadionae la standardele UEFA, chiar dacă proiectul polono-ucrainean de organizare a CE prevede câte patru arene pentru fiecare dintre cele două ţării.

În cursul zilei de joi, un înalt responsabil al agenţiei ucrainiene responsabilă pentru organizarea Euro-2012, Evgeny Villinsky, anunţase că la Kiev pregătirile pentru organizarea turneul final s-au oprit din cauza crizei financiare şi a proastei gestionări a fondurilor. "Am vizitat mai multe oraşe care care vor găzdui CE şi am descoperit că lucrările au fost stopate la aproximativ 80 la sută din obiective", a explicat Vilinsky, citat de agenţia ucraineană Interfax şi Mediafax. Această declaraţie a fost primită cu surprindere de preşedintele grupului PL 2012, Marcin Herra, societatea care coordonează proiectul de organizare al turneului final din partea Poloniei: "Aş vrea declaraţiile lui Villinsky să fie confirmate de toate persoanele responsabile pentru organizarea Euro 2012 din Ucraina. Dacă Ucraina are probleme, atunci UEFA are la dispoziţie un plan B". Cu toate acestea, afirmaţiile lui Vilinsky au fost calificate drept "minciuni" de ambasadorul ucrainean în Polonia, Olexandr Motsyk. Polonia şi Ucrania sunt ţările desemnate de UEFA să găzduiască turneul final al Campionatului European din 2012.

×
Subiecte în articol: sport