x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ghita Muresan sare la Dobrescu

Ghita Muresan sare la Dobrescu

20 Apr 2005   •   00:00

Fostul international Ghita Muresan aduce acuzatii fostei conduceri a FR Baschet, afirmand ca fostul presedinte Ioan Dobrescu nu a facut nimic pentru baschet, iar fostul selectioner, Mircea Vulc, a distrus echipa nationala.



  • de SORIN ANGHEL

  • REACTIE. Muresan se afla la New Jersey, unde isi conduce propria afacere, Giant Basketball Academy. "Cand am vazut rezultatul de la Cluj si am vazut ca observatorul meciului a fost Ioan Olaru, mi-am explicat totul. E prezent doar la meciurile cu probleme", a declarat Ghita Muresan. Conducerea gruparii clujene a acuzat greseli de arbitraj in meciul castigat de CSU Sibiu la Cluj, cu Poli Mobitelco Carbochim, in prima partida din play-off, scor 94-103.

    DEZAMAGIT. Muresan considera ca fostul presedinte al federatiei, Ioan Dobrescu, l-a folosit ca sa isi faca imagine. "Am revenit la nationala ca sa dau o mana de ajutor. Dobrescu a spus ca vrea sa raman si ca manager al nationalei, dupa ce am anuntat ca nu mai joc. De cate ori il sunam din America, cu programe pe care le-am facut, schimba subiectul. Imi spunea: «Bine, Ghita. Altceva?». Mi-am dat seama ca nu voia nici o schimbare si m-a folosit doar pentru imagine", a spus Ghita Muresan.

    DUR

    "Am vrut sa ajut, sa fac turnee pentru echipa, totul pentru baieti, nu pentru Dobrescu, care nu are valoare absolut deloc. Nu are nici cel mai mic habar de cum se conduce o federatie. De cand a venit acolo nu a facut nimic. Adica a facut: l-a pus antrenor la nationala pe Mircea Vulc, care a distrus-o" - Gheorghe Muresan

    ACUZATIE DURA
    Ghita Muresan il considera pe Mircea Vulc responsabil de rezultatele slabe ale echipei nationale. "Imi amintesc acum trei ani, cand ne pregateam la Cluj, pentru plecarea in Belgia. Cine l-a vazut la sala doua zile? Era mort de beat! A si venit sa-si ceara scuze echipei nationale, spunand ca el este doar un economist si antrenoratul este peste capacitatile sale. Daca are pachete pentru unul si pentru altul, nu inseamna ca a facut ceva pentru baschetul romanesc", si-a continuat Muresan atacurile. "Big Ghita" considera ca la FRF ar trebui cooptati oameni de afaceri. "Federatia este business, nu un loc caldut pentru fosti jucatori si antrenori."
    ×
    Subiecte în articol: sport mureşan ghiţă ghita muresan