x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gică Hagi debutează ca antrenor in Europa

Gică Hagi debutează ca antrenor in Europa

de Mihai Igirosanu    |    31 Iul 2007   •   00:00
Gică Hagi debutează ca antrenor in Europa
Sursa foto: Christian Silva/

Steaua lui Hagi joacă in această seară in Polonia contra formaţiei Zaglebie Lubin, in prima manşă a turului II preliminar al Ligii Campionilor.
• Gigi Becali: 'Merg la distracţie, nu la plimbare'
● Imagini video pe site incepănd cu ora meciului

Pas apăsat spre Ligă

"Roş-albaştrii" vor incerca diseară să-i ofere lui Gică Hagi un debut fericit in Liga Campionilor. Un rezultat bun in partida de la Lubin, programată de la 21:45, ar putea imbunătăţi şi atmosfera extrem de alterată după meciul din Liga 1 cu Ceahlăul.

Ultimele probleme de efectiv, accidentarea lui Emeghara şi scoaterea din lot a unuia dintre preferaţii lui Hagi, Boştină, ii dau mari bătăi de cap antrenorului. Cu toate acestea, şi din lipsa prea multor variante, Hagi avea incă de ieri creionată formula cu care va infrunta echipa din Lubin.

SOSIRE. Delegaţia Stelei, condusă de preşedintele Consiliului de Administraţie, Valeriu Argăseală, şi de managerul sportiv Adrian Ilie, a sosit ieri, la ora 12:45, la Hotelul Qubus din orăşelul Legnica, aflat la 20 de kilometri de Lubin. Avănd programată o conferinţă de presă aseară, antrenorul Gică Hagi nu a dialogat cu mass-media din Romănia, tăcerea fiind impusă şi jucătorilor. De altfel, la solicitarea conducerii "roş-albaştrilor", conducerea hotelului din Legnica a decis ca nici un cetăţean romăn să nu se cazeze in stabiliment pe perioada şederii echipei. Hagi a afişat o mină destul de ingăndurată.

VREME. Steliştii au fost intămpinaţi in Polonia de o vreme extrem de răcoroasă, dar şi foarte schimbătoare. Cu căteva minute inaintea sosirii, dar şi pe durata intregii zile, la Lubin a plouat torenţial, in reprize scurte. Temperatura nu a depăşit 22 de grade Celsius, iar la ora meciului din această seară se anunţă ploaie şi vreme extrem de rece, in jur de 15 grade Celsius. In micuţul oraş minier, interesul pentru acest meci este ca şi inexistent. La antrenamentul de joi seară, antrenorul gazdelor a exersat cu precădere faza ofensivă, iar singurul jucător de care a declarat că se teme este play-makerul Stelei, Nicolae Dică.

Analiză

"Am analizat foarte bine jocul Stelei şi am găsit unele probleme. Au făcut multe modificări şi le-au venit mulţi fotbalişti noi. Nu cred că jocul romănilor se va modifica mult. E bine că nu joacă Hagi. Ne vom vinde scump pielea"

Czeslaw Michniewicz,antrenor Zaglebie

Precauţie

"Zaglebie Lubin e o echipă foarte bună. S-a intărit bine in această vară, este foarte organizată şi are doi-trei jucători care pot face diferenţa. Steaua are prima şansă cu Zaglebie, dar ar fi o greşeală să ne considerăm favoriţi"

Gheorghe Hagi,antrenor Steaua

Lui Zapata nu i-a venit cartea verde

Nemulţumit de prestaţia portarului Cernea in jocul cu Ceahlăul, Hagi era decis să-l introducă pe portarul columbian Zapata (foto). Insă, acestuia nu i-a sosit nici ieri certificatul internaţional de transfer şi nu poate fi utilizat, astfel că titular va fi tot Cernea. Zapata a participat la antrenamentul de aseară şi e posibil să joace vineri la Constanţa, cu Farul. Linia de fund va fi neschimbată, cu Petre Marin, Goian, Rada şi Neşu, dar problemele apar in linia de mijloc. După ce l-a forţat pe Boştină in postura de coordonator pe toată durata pregătirii, Hagi este forţat acum să improvizeze in poziţia respectivă cu ex-băcăuanul Croitoru. O soluţie ar putea fi cu retragerea lui Dică, insă varianta respectivă are şanse mici de concretizare. In ofensivă, totul va sta pe umerii perechii Neaga - Dică.

"Bun şi un egal"

De la ora 21:00, aseară, Steaua a efectuat antrenamentul oficial pe Stadionul Zaglebia, cel pe care se va desfăşura meciul in această seară, deschis presei doar 15 minute. La inceputul lui, Goian s-a antrenat separat. Cu două ore mai devreme se pregătiseră polonezii, cu porţile inchise pe toată durata. In prealabil, au avut loc şi conferinţele de presă ale celor doi tehnicieni. "Ştiu că Steaua a jucat in Liga Campionilor şi că este o legendă a fotbalului european. Poate pentru ei va fi un dezastru dacă nu se vor califica, in schimb noi am fi foarte fericiţi dacă am reuşi să trecem de Steaua", a spus Czeslaw Michniewicz. Gică Hagi a parat: "Nu se pune problema aşa. In sport, toată lumea are de pierdut. Cine trece mai departe işi asigură măcar prezenţa in Cupa UEFA. Sunt ambiţios, imi place victoria, dar nu m-ar deranja dacă am obţine un rezultat de egalitate. Steaua a ajuns la o experienţă şi la o valoare incăt să depindă doar de ea". Conferinţa de presă a lui Hagi a fost susţinută in limba spaniolă, cu Mario Branca pe post de traducător, fostul impresar brazilian fiind director sportiv la Zaglebie.

Mihai Igiroşanu, Lubin

×
Subiecte în articol: sport Gheorghe Hagi gică hagi