x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gică Popescu: Este grav că sunt atâtea personalităţi implicate în “Dosarul Valiza”

Gică Popescu: Este grav că sunt atâtea personalităţi implicate în “Dosarul Valiza”

de Ovidiu Ciutescu    |    19 Dec 2008   •   00:00
 Gică Popescu: Este grav că sunt atâtea personalităţi implicate în “Dosarul Valiza”

Gheorghe Popescu a comentat vineri scandalul în care Gigi Becali este implicat după meciul disputat de Steaua cu U Cluj, în ultima etapă a campionatului ’07 – ’08. Fostul internaţional, citat de gsp.ro, spune că este păcat că sunt implicate mai multe persoane importante din fotbalul autohton, care strică foarte mult imaginea fotbalului românesc în lume.



"Am citit şi eu şi am rămas stupefiat. Sînt chestii foarte grave care s-au întîmplat. Aceste lucruri dăunează grav fotbalului românesc. Imediat scandalurile astea sunt preluate afară şi iar o să fim priviţi nu ştiu cum. Ce, am fost noi priviţi vreodată cu fală?", a spus Popescu. Fostul impresar este însă sceptic în privinţa sancţiunilor care vor fi date după acest scandal: "E grav că multă lume importantă din fotbalul românesc este implicată, nu ştiu ce va fi, dar justiţia să-şi facă datoria. Par dovezi clare, dar din păcate doar par. Acest scandal se aseamănă cu cel din Italia". Rechizitoriul DNA din Dosarul Valiza arată că patronul Stelei, Gigi Becali – trimis în judecată joi pentru dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracţiunile de corupţie – a încercat aranjarea mai multor meciuri în defavoarea CFR Cluj.

×
Subiecte în articol: sport