x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Golgheterul absolul al Cehiei va evolua în liga a III-a din Franţa!

Golgheterul absolul al Cehiei va evolua în liga a III-a din Franţa!

de Ovidiu Ciutescu    |    05 Ian 2010   •   00:00
Golgheterul absolul al Cehiei va evolua în liga a III-a din Franţa!

Aflat la final de contract cu prim-divizionara rusă Samara, fostul mare atacant ceh Jan Koller a ales să-şi încheie cariera în Hexagon. Nu la un club de primă mână, ci la Cannes, tocmai în liga a treia franceză! Imensul atacant, 2.02 metri şi 100 de kilograme, este golgheterul absolut al naţionalei Cehiei.



Pentru Koller este a doua oară în carieră când evoluează în Franţa, prima descălecăre producându-se în 2006, atunci când a semnat cu AS Monaco. Ajuns la 36 de ani, acest Gulliver al fotbalului şi-a propus să tranforme sportul într-o "afarcere" relaxantă. "La 36 de ani nu mai am mari ambiţii, vreau să joc fotbal pentru a mă distra", spune cel care a percutat de 55 de ori porţile adverse în cele 91 meciuri disputate pentru naţionala ţării sale. Pavel Paska, impresarul jucătorului, susţine că acesta putea să semneze un contract pe bani frumoşi dacă dorea. Însă, "a preferat o viaţă comodă în familie, în ciuda ofertelor de la cluburi germane şi chineze". Koller a evoluat în carieră la echipe precum Sparta Praga, Anderleht, Monaco sau Borussia Dormund.

×
Subiecte în articol: sport