x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gongu’ l-a salvat!

Gongu’ l-a salvat!

de Daniel Stan    |    26 Oct 2008   •   00:00
Gongu’ l-a salvat!

BOX  •  BUTE ŞI-A PĂSTRAT CENTURA CU EMOŢII
Ieri dimineaţă, în Sala "Centre Bell" din Montreal, în faţa a 15.000 de spectatori, pugilistul român a rămas campion mondial la categoria supermijlocie a versiunii IBF, după o partidă în care a fost la un pas să fie făcut KO de mexicanul Librado Andrade.



La final, arbitrii au dat decizie unanimă pentru pugilistul român. 115-110, 117-109 şi 115-111. Aşa au decis judecătorii, într-un meci de infarct, la finalul căruia mexicanul Librado Andrade a contestat decizia. "Eu l-am făcut KO, mi-am făcut treaba. Din punctul meu de vedere, eu sunt câştigătorul partidei. Vreau revanşa, dar nu ştiu dacă Lucian mi-o va acorda. Este scandalos ce s-a întâmplat", a declarat pugilistul mexican. Acesta a continuat tirada împotriva arbitrilor: "Cu trei secunde înainte de final, arbitrul Marlon Wright a numărat într-un mod neobişnuit de lent. Arbitrul chiar s-a oprit câteva momente deoarece, în opinia lui, Andrade deja sărbătorea victoria, ridicând braţele şi gesticulând în ring, în contextul în care regulamentul prevede că pugilistul trebuie să rămână în colţul lui în timpul numărătorii. Acest lucru i-a fost de folos lui Bute, care a avut timp să se ridice, deşi părea KO", a scris AFP. "Eram la jumătatea numărătorii atunci când s-a ridicat Bute. Andrade a greşit, a părăsit colţul lui şi atunci s-a oprit numărătoarea până când l-am trimis în colţul neutru. Când m-am întors la Bute, românul era deja în picioare şi astfel a scăpat de KO pentru că imediat s-a auzit gongul de final. Andrade l-a salvat pe Bute de KO pentru că nu a stat în colţul lui", a declarat arbitrul englez.

Bursă de 400.000 de dolari. Pugilistul gălăţean, neînvins de 22 de partide în cariera de profesionist, dintre care 18 succese au fost înainte de limită, a declarat la final: "Am întâlnit un adversar foarte puternic, foarte bine pregătit. A fost cel mai greu meci din cariera mea! Cu excepţia ultimei runde, am dominat clar meciul, Andrade a profitat de oboseala mea în ultima rundă, însă am fost foarte obosit şi de aceea am căzut la podea. A profitat de acest aspect. Normal, arbitrul trebuia să mă numere, dar nu mai ştiu ce s-a întâmplat. Important este că eu am câştigat meritat acest meci". Bute a mai precizat: "A fost o atmosferă extraordinară pentru mine, le mulţumesc fanilor. Le mulţumesc suporterilor, dar mai ales lui Dumnezeu pentru această victorie. Nu ştiu dacă îi voi acorda revanşa lui Andrade, agentul meu va decide". Pentru această victorie, a 23-a din cariera de profesionist din tot atâtea partide. Bute, în vârstă de 29 de ani, va încasa o bursă de 400.000 de dolari.


×
Subiecte în articol: sport