x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Hagi: "Este o mizerie ce i se întâmplă lui Popescu"

Hagi: "Este o mizerie ce i se întâmplă lui Popescu"

01 Iul 2009   •   00:00

Fostul internaţional român, Gheorghe Hagi, a declarat, astăzi, că scandalul în care este implicat cumnatul său, Gheorghe Popescu, despre care s-a spus că a semnat un angajament cu Securitatea în 1985, este o mizerie, menţionând că se încearcă distragerea atenţiei de la alte lucruri mai grave.



"E o mizerie, aşa cum sunt multe alte lucruri. Am fost singurul care nu a vrut să vorbească despre acest lucru, pentru că nu este nimic de comentat. Suntem sportivi şi ar trebui să se scrie numai despre sport. Cineva face din interes aceste lucruri pentru a atrage atenţia în altă parte. Cei care au vorbit despre noi şi au alte păreri, cred că ei au probleme. Ştiţi cum e: hoţul strigă hoţii. Este o diversiune mare legată de anumiţi sportivi, iar prin intermediul presei fac de râs România. Am văzut că un anumit domn a făcut o aluzie legată de mine. Patronul Stelei ar trebui să se ducă să îşi vadă şi el dosarul", a spus Hagi, citat de Mediafax.

Fostul internaţional a menţionat că a avut o ofertă foarte bună de a antrena în Liga I, pe care a refuzat-o. "Am avut tot timpul oferte, dar trebuie să-mi şi convină proiectul. Oferta mea cea mai bună acum este Academia de fotbal. În această vară am avut o ofertă din ţară foarte mare şi concretă, dar am preferat să rămânem prieteni", a subliniat Hagi.

Întrebat ce părere are despre jocul României din meciul cu Lituania, Hagi a răspuns: "La meciul cu Lituania a fost o schimbare în bine, dar vom vedea pe parcurs ce va fi. Încă este devreme să discutăm despre echipa naţională. Acum la echipă este Răzvan Lucescu, care are idealurile sale".

Pe de altă parte, Gheorghe Hagi s-a arătat foarte supărat de informaţiile apărute într-un ziar din Bucureşti, potrivit cărora s-ar afla aproape de un divorţ. "Pe timpul verii ar trebui să avem vacanţe, dar unii dintre colegii din presă au sărit calul agresiv, asta ca să nu folosesc cuvinte mai dure. Nu este corect. Vă rog frumos să nu vă mai luaţi de familia mea", a subliniat Hagi.

Gheorghe Hagi a participat, miercuri, alături de Dan Petrescu, la conferinţa de presă prilejuită de lansarea celei de-a şasea ediţii a campaniei Gillette "Vreau să fiu mare", care se va desfăşura sub sloganul "Susţine talentele de astăzi pentru victoriile de mâine". Campania de selectare a jucătorilor se va face în oraşele Timişoara (în perioada 2-3 iulie), Bacău (16-17 iulie), Sibiu (29-30 iulie) şi Constanţa (13-14 iulie). Din fiecare oraş vor fi selectaţi câte cinci jucători, care vor participa, în perioada 24-31 august la un stagiu de pregătire la Şcoala de Fotbal "Gică Popescu" din Craiova.

"Am venit alături de un proiect care îi ajută pe copii să-şi îndeplinească visele. Sper ca foarte mulţi copii să vină la preselecţii şi nu se ştie unde pot ajunge. Trebuie să facem orice pentru a sprijini sectorul de copii şi juniori. Acum trăim cu speranţa pentru rezultate viitoare, pentru că şi noi am fost foarte aproape să jucăm finala Cupei Mondiale, să jucăm toate meciurile turneului. Avem exemplele din spate şi cu speranţă putem ajunge departe. Copiii au talent, le place să joace fotbal, dar trebuie mai multe competiţii în România. Trebuie pus accent pe iniţierea, formarea şi dezvoltarea copiilor, important este să le creăm un mediu cât mai bun. Federaţia are rolul ei şi face cât poate. Între 7 şi 12 ani copiii trebuie să pună masă, iar de la 14 ani ei trebuie să fie deja selectaţi", a completat Hagi.

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat că România este foarte departe de Anglia sau Spania în ceea ce priveşte investiţiile în jucătorii tineri. "Noi visăm să batem Italia cu 3-0, visăm să creăm jucători care să câştige Liga Campionilor, dar când nu investeşti în copii şi juniori nu poţi avea rezultate. Dacă am vedea cum arată o bază de pregătire pentru copii în Spania sau Anglia ne-am da seama cât suntem de departe. Din păcate nu punem accent pe copii şi juniori, nu investim în ei şi preferăm să aducem străini ieftini sau gratis. Cei de la Barcelona au investit timp de 17 ani în copii, iar roadele s-au văzut, au câştigat Liga Campionilor cu şapte jucători din pepiniera proprie. Vom face tot posibilul să-i selecţionăm pe cei mai buni jucători. Avem foarte multe talente care se pierd pe drum. Trebuie să te sacrifici şi să dai totul pentru fotbal ca să ajungi undeva", a spus Petrescu.

Fostul antrenor Emerich Ienei consideră că în România sunt foarte mulţi copii talentaţi, dar că aceştia au probleme de educaţie. "În România sunt foarte mulţi copii talentaţi, dar care au probleme de educaţie. Am ajuns la cea de-a şasea ediţie şi deja trebuie să se vadă roadele, iar performanţa să apară", a completat Ienei.

×
Subiecte în articol: sport copii