x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Hagi va prelua naţionala

Hagi va prelua naţionala

de Dragos Stoica    |    Florin Gongu    |    02 Apr 2009   •   00:00
Hagi va prelua naţionala
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact images

Eşecul de sâmbătă, contra Serbiei, i-a fost fatal selecţionerului Victor Piţurcă. Conform unor informaţii, Hagi va deveni în câteva zile antrenorul echipei naţionale, indiferent de rezultatul meciului care a avut loc aseară, la Klagenfurt.



Din câte se pare, cel mai decis om din cadrul FRF în privinţa înlăturării lui Victor Piţurcă este chiar preşedintele Mircea Sandu. Ieşit din prim-plan după ce a declarat că intră în silenzio-stampa, liderul de la Casa Fotbalului a avut trei nume pe lista înlocuitorilor lui Piţurcă: Gică Hagi, Cosmin Olăroiu şi Ladislau Bölöni. Varianta Hagi este cea mai la îndemână pentru FRF, inclusiv din punct de vedere financiar. Cosmin Olăroiu este tentat să accepte o ofertă extrem de tentantă din Qatar, în vreme ce Loţi Bölöni se află în negocieri destul de avansate cu Federaţia belgiană pentru preluarea naţionalei "dracilor roşii". Conform contractului, dacă va fi demis, Piţurcă trebuie să primească 600.000 de euro.

"REGELE", DUPĂ 8 ANI
Dacă evenimentele vor decurge conform planului gândit de Mircea Sandu, Gică Hagi ar urma să revină pe banca echipei reprezentative după 8 ani. În precendentul mandat, "Regele" a preluat naţionala la 5 septembrie 2001, când a reuşit să-i conducă pe tricolori la victoria cu 2-0, la Budapesta, cu Ungaria. Succesul a fost sinonim cu calificarea la barajul pentru calificarea la CM 2002, însă Hagi şi elevii săi au pierdut "dubla" contra Sloveniei. După înfrângerea de la Ljubljana (1-2), la finalul returul din Ghencea (1-1), cel mai mare jucător din istoria fotbalului românesc a demisionat.

Hagi participă la acte de caritate
Aflat foarte aproape de preluarea echipei naţionale, Gheorghe Hagi, alături de fostul său coleg din Generaţia de Aur, Florin Răducioiu, vor fi prezenţi la 3 aprilie la Brescia pentru a participa la un meci de binefacere organizat în scopul strângerii de fonduri pentru Stefano Borgonovo. Bolnav de scleroză laterală amiotrofică, fostul jucător al Milanului şi al Fiorentinei a mai beneficiat de încasările rezultate după un eveniment similar, organizat în 2008 la Florenţa. Cele două formaţii care se vor întâlni la Brescia vor fi alcătuite din foşti mari jucători ai "rândunelelor" şi ai Milanului, printre care Franco Baresi, Carlo Ancelotti, Mauro Tassoti, Ruud Gullit, Marco Van Basten sau Roberto Baggio.

Ofertat şi de turci
În această perioadă, după ce a demisionat de la cârma Stelei, Hagi a avut câteva oferte de a antrena venite în special din Turcia. La sfârşitul lunii februarie, "Regele" a fost contactat de conducerea fostei sale echipe, Galatasaray, însă negocierile nu s-au materializat, iar Bulent Korkmaz a preluat în cele din urmă echipa de pe Ali Sami Yen. După câteva zile, Hagi a fost căutat de "başkanii" celor de la Gaziantepspor, care tocmai îi reziliaseră contractul lui Nurullah Saglem. Discuţiile s-au împotmolit din cauza neînţelegerilor contractuale şi financiare. Conform presei de pe malurile Bosforului, Hagi a cerut o înţelegere pe trei ani şi un salariu de 1,3 milioane de euro pe sezon.

În cele din urmă, turcii au renunţat la aducerea sa, preferând să-l promoveze pe Seckin Goksel de la centrul de copii şi juniori. În afara acestor două oferte, Hagi nu s-a mai aflat în negocieri cu alte cluburi, dedicându-se în totalitate proiectului Academiei de Fotbal care îi poartă numele. Referitor la şansele pentru ca Hagi să preia destinele echipei naţionale, preşedintele FRF, Mircea Sandu, s-a destăinuit sâmbătă, după înfrângerea cu Serbia (2-3), într-un cerc de apropiaţi că "viitorul antrenor al reprezentativei se află chiar aici, la Constanţa". Dintre pretendenţii la cârma naţionalei, la partida cu sârbii a fost prezent doar Gică Hagi.   

Mutu ar putea ajunge vineri pe masa de operaţie
După ce marţi seară atacantul Fiorentinei a resimţit dureri la unul dintre genunchi, verdictul de ieri a fost dur: menisc şi obligatoriu operaţie pentru "Briliant", care va lipsi de pe gazon aproximativ două luni.

Adrian Mutu a ieşit ieri dimineaţă definitiv din calcule pentru meciul de aseară, contra Austriei, după ce genunchiul care îi creează probleme încă din toamnă l-a durut rău în noaptea de marţi spre miercuri. "Decarul" naţionalei, care evolua de mai mult timp cu o ciupitură de menisc, a suferit o ruptură parţială a aceluiaşi cartilagiu din rotulă, intervenţia chirurgicală fiind acum inevitabilă. Mutu a părăsit antrenamentul de marţi al "tricolorilor" după aproximativ 50 de minute, simţind că genunchiul nu-i răspundea cum ar fi trebuit.

N-a mai revenit la şedinţa de pregătire, dar totuşi nimeni n-a crezut că va fi nevoit să declare forfait pentru întâlnirea de pe "Hypo Arena". După-amiază, Mutu s-a plimbat apoi alături de colegii săi prin centrul Klagenfurtului, fiind destul de destins şi fără să dea vreun moment senzaţia că ar avea vreo suferinţă fizică. Spre seară însă, genunchiul cu probleme a început să-l doară tot mai rău, ţinându-l atât în faţă, cât şi în spatele rotulei.

După o discuţie cu Victor Piţurcă, cei doi au convenit că e mai bine să nu rişte nimic, absenţa sa devenind o certitudine ieri dimineaţă, când genunchiul se prezenta la fel de rău. Anunţaţi ieri, oficialii Fiorentinei au stabilit deja detaliile operaţiei sale, care ar urma să aibă loc chiar azi în Italia. Mutu a rămas totuşi aseară la Klagenfurt, pentru fi alături de colegii săi, îndreptându-se apoi spre Florenţa în cursul nopţii cu o maşină. Azi va fi supus la un prim control de către medicii Fiorentinei.

×
Subiecte în articol: sport Gheorghe Hagi