x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Halep, cu ajutoare pe terenul de tenis

Halep, cu ajutoare pe terenul de tenis

12 Oct 2018   •   07:49
Halep, cu ajutoare pe terenul de tenis

Simona Halep a revenit la antrenamente. Liderul mondial WTA a efectuat prima ședință de pregătire pe teren, după ce a fost diagnosticată cu hernie de disc, în sala din Complexul Olimpic Sydney 2000, de la Izvorani, înainte de turneul de la Moscova. Constănţeanca, în vârstă de 27 de ani, a avut ca spectator una dintre persoanele cele mai dragi, nepoțica ei, Tania. Simona a postat două fotografii cu micuţa, având un mesaj pentru Darren Cahill: "Darren, ce zici? O să o antrenezi și pe ea mai târziu".

Răspunsul nu a întârziat: "De acord! Dacă seamănă cu mătușa ei, atunci suntem în grafic. Văd că deja stăpânește foarte bine distrugerea rachetei. Trebuie să mai știu altceva înainte să începem? Văd că schimbă mâna când ține racheta! Fă-o stângace! #VamosRafa". Turneul e programat săptămâna viitoare, iar jucătoarea noastră va fi cap de serie numărul 1. Halep folosește această competiție ca verificare pentru Turneul Campioanelor de la Singapore, întrecere care va avea loc peste 10 zile.

×
Subiecte în articol: simona halep