x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Handbal feminin: Gloria Bistrița a fost învinsă de naționala Angolei

Handbal feminin: Gloria Bistrița a fost învinsă de naționala Angolei

06 Aug 2019   •   13:18
Handbal feminin: Gloria Bistrița a fost învinsă de naționala Angolei

Echipa feminină de handbal CS Gloria 2018 a pierdut cu scorul de 20-28, în fața Angolei, în primul meci al turneului de la Busan, Coreea de Sud. Formația din Bistriţa Năsăud a fost medaliată cu bronz la ediţia trecută a Ligii Naţionale de Handbal Feminin.

Golurile echipei din Bistrița Năsăud au fost marcate de Valentina Ardean Elisei 6, Laura Pristăviţa 3, Daniela Raţiu 3, Natalia Vasilevskaia 3, Magdalena Paraschiv 2, Andra Moroianu 1, Bianca Zegrean 1, Teodora Bloj 1. 

''Cred că diferenţa de 8 goluri este cam mare, în raport cu realitatea din teren. Am început jocul nu neapărat ezitant, ci cu multe ratări în situaţii clare. Împotriva unei naţionale cu pretenţii, care a învins şi naţionala noastră, dacă nu reuşeşti să fructifici tot ce ai este foarte greu. Poate că 28 de goluri par multe la prima vedere însă cel puţin jumătate au fost marcate din contraatac sau faza a doua, şi asta tocmai din cauza faptului ca angolezele au intrat relativ uşor în posesia mingii. Mâine întâlnim o formaţie daneză, care este obişnuită să joace în cea mai mare viteză, aşa că trebuie să ne îmbunătăţim eficienţa în faza de atac şi să nu le dăm danezelor ocazia să folosească arma lor principală, contraatacul'', a declarat Horaţiu Paşca, antrenorul CS Gloria 2018. 


La turneul de la Busan mai participă naţionala Australiei şi echipele Ringkobing Handbold (Danemarca), Zvezda Zvenigorod (Rusia) şi cea a gazdă, Busan (Coreea de Sud). AGERPRES

×
Subiecte în articol: handbal