x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Handbal / Cupe europene - Oltchim matura totul in cale

Handbal / Cupe europene - Oltchim matura totul in cale

26 Feb 2007   •   00:00
Handbal / Cupe europene - Oltchim matura totul in cale

Neinvinsa in toate competitiile in acest sezon, echipa feminina Oltchim Rm. Valcea s-a calificat in sferturile de finala ale Cupei Cupelor, dupa ce s-a impus in dubla mansa in fata lui FC Nürnberg.

Victorioase, saptamana trecuta, in deplasare, scor 29-27, valcencele au castigat si in fata propriilor suporteri, cu 31-26, dupa un joc in care au stralucit Valentina Ardean, autoare a 15 goluri, si portarul Luminita Dinu, care a avut 18 interventii reusite. "In ultimele zece minute am jucat pentru public, la adapostul celor noua goluri pe care le-am avut avantaj. Insa greul acum incepe, pentru ca mai departe vom intalni echipe care vin din Liga Campionilor", a spus antrenorul Gheorghe Tadici.

Printre posibilii adversari ai Oltchimului se numara Union-Ribarroja (Spania), Byasen Trondheim (Norvegia), Kometal Petrov (Macedonia) si Podravka Koprovnica (Croatia), tragerea la sorti fiind programata marti.

TOATE. Rulmentul Brasov s-a calificat si ea intre cele mai bune opt echipe din Cupa EHF, desi a pierdut, in deplasare, scor 18-21, in fata echipei Itxako Estella (Spania). In tur, brasovencele castigasera cu 21-14. In Challenge Cup, "U" Jolidon Cluj a invins, acasa, cu 29-27 si 39-26 pe Econom Lvov (Ucraina), iar HCM Roman a dispus cu 32-20 de Karpati Lvov (Ucraina), pe care o intrecuse si in deplasare cu 28-20. (Vlad Ionescu)

ADIO SEMIFINALE
Parcursul baietilor de la HCM Constanta in Cupa Cupelor are toate sansele sa se intrerupa in sferturile de finala, dupa infrangerea suferita pe teren propriu, in fata lui RK Zagreb (Croatia), scor 26-28. "Daca invingeam macar cu un gol, ar fi fost perfect. Asa, sunt putine sanse de a intoarce rezultatul la Zagreb, unde vom intalni o atmosfera ostila", a declarat portarul Rudi Stanescu. In Challenge Cup, UCM Resita a pierdut in deplasare, cu 24-30 in meciul cu Kaustik Volgograd (Rusia). Partidele retur se vor disputa la 4 martie.

×
Subiecte în articol: sport