x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Handbal - Diversiuni pe semicerc

Handbal - Diversiuni pe semicerc

de Vlad Ionescu    |    05 Iul 2007   •   00:00

Rivalitatea dintre echipele feminine Oltchim Rămnicu Vălcea şi Rulmentul Braşov a cunoscut un nou episod ieri, cănd antrenorul formaţiei vălcene, Gheorghe Tadici, a fost acuzat că ar fi incercat să blocheze transferul la gruparea din oraşul de sub Tămpa a jucătoarei germane Cristina Rohde. Aceasta a ajuns marţi la Braşov, pentru negocierea unui contract pe trei ani, şi ar fi spus că a fost sunată de Tadici, care a incercat să o convingă să meargă la Oltchim şi nu la Rulmentul.

"Credeam că acest om are şi el nişte limite. Se pare că vrea să distrugă totul in jurul lui. Ii este teamă că ne intărim şi că va avea concurenţă in lupta pentru titlu? Să stea liniştit, că doar are toată naţionala acolo", a declarat Sorin Tărcă, preşedintele secţiei de handbal a clubului Rulmentul, care este şi soţul antrenoarei Mariana Tărcă.

REPLICĂ. In timp ce preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, a negat interesul pentru Rohde, Tadici a calificat aceste afirmaţii drept "o mănărie şi o diversiune sfruntată, de grupa mijlocie de la grădiniţă". "Vă dau cuvăntul de onoare că nu am vorbit cu nimeni despre această jucătoare, darămite cu ea", a spus Tadici, care s-a arătat dispus chiar să fie confruntat cu jucătoarea germană pentru a clarifica lucrurile.

×
Subiecte în articol: sport