x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Handbal / Finala romaneasca

Handbal / Finala romaneasca

de Madalina Corbeanu    |    25 Apr 2006   •   00:00
Handbal / Finala romaneasca

In urma meciurilor disputate duminica, finala Challenge Cup la handbal feminin va pune fata in fata doua echipe romanesti, Tomis Constanta si Rulmentul Brasov.

Ultimul act al Challenge Cup se va disputa in doua manse, la 13 si 21 mai. Desi a pierdut partida-retur a semifinalei cu Valur Reykjavik, (28-35), Tomis Constanta si-a asigurat prezenta in finala in urma diferentei obtinute in tur, cand s-a impus cu 37-25. In cealalta semifinala, Rulmentul a castigat, in deplasare, in fata formatiei Merignac (25-22), dupa ce pierduse la Brasov, scor 23-25. Elevele Marianei Tarca au promisa o prima de 8.000 de euro pentru castigarea Cupei. In cazul in care aceasta ar ajunge la Constanta, premierea va fi o problema, fiind cunoscute dificultatile financiare prin care trece clubul. Tomis a jucat pana acum meciuri si tur-retur in deplasare, pentru a castiga bani. Mai mult, in Cupa Romaniei nu a facut deplasarea la Baia Mare, preferand sa piarda meciul la masa verde si sa plateasca amenda de 20 de milioane de lei vechi, suma mai mica decat tot costul deplasarii.

MASCULIN. Steaua a pierdut, in deplasare, cu scorul de 21-26 (10-11), meciul sustinut in compania formatiei Sporting Club da Horta, in prima mansa a finalei Challenge Cup la handbal masculin. Returul va avea loc sambata, 29 aprilie, in Sala Ioan Kunst Ghermanescu din Bucuresti, de la ora 17:15. Cristian Gatu, presedintele Federatiei Romane de Handbal, merge totusi pe mana stelistilor, spunand ca ei vor castiga Cupa. Asa cum ne-a obisnuit in ultimul timp, presedintele Traian Basescu si-a anuntat deja prezenta in tribune.

ADVERSARE
Daca in Challenge Cup avem o finala exclusiv romaneasca, reprezentantele tarii noastre vor fi prezente si in cadrul partidelor din Liga Campionilor. Astfel, Krim Ljubljana, avand-o pe Luminita Dinu-Hutupan in poarta, va lupta in finala impotriva formatiei daneze Aalborg, la care joaca extrema Cristina Varzaru. De asemenea, in finala Cupei Cupelor vor juca alte trei reprezentante ale Romaniei. Formatia maghiara Gyori ETO, cu Simona Gogarla, Aurelia Bradeanu si Ana Maria Lazer pe teren, va intalni reprezentanta Serbiei, Buducnost Monet. La masculin, in finala Ligii Campionilor este calificata si Portland San Antonio, unde Alexandru Buligan este antrenor de portari.

×
Subiecte în articol: sport finala